Clădirea, construită între anii 1960 şi 1976, este situată în vecinătatea Bibliotecii Judeţene „Bod Peter” şi se află într-o stare avansată de degradare, iar intenţia autorităţilor judeţene este de a o reabilita şi introduce în circuitul public.

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a aprobat documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru reamenajarea şi refuncţionalizarea fostei centrale termice, care va avea o suprafaţă utilă de aproape 650 mp. Valoarea actualizată a proiectului este de aproximativ 15,5 milioane de lei, fără TVA, din care peste 8,6 milioane de lei sunt destinate lucrărilor de construcţii şi montaj. Finanţarea va fi asigurată integral din fondurile proprii ale Judeţului Covasna.

Demersurile pentru realizarea investiţiei au fost iniţiate în anul 2012, când a fost aprobată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi un buget de circa 3,1 milioane de lei cu TVA, dar, din cauza lipsei ofertanţilor la procedurile de achiziţie publică, proiectul nu a putut fi demarat, iar autorizaţia de construire emisă în 2014 şi-a pierdut valabilitatea.

Ulterior, în anul 2015, Consiliul Judeţean a actualizat valoarea estimată a investiţiei la aproximativ 5 milioane de lei cu TVA, însă proiectul nu a avansat, fiind necesare noi actualizări ale documentaţiei tehnice, determinate, printre altele, de modificările legislative privind avizarea pentru securitatea la incendiu.

Potrivit autorităţilor judeţene, implementarea proiectului, care va contribui atât la diversificarea ofertei cultural-artistice a judeţului, cât şi la revitalizarea zonei din jurul bibliotecii, va începe după finalizarea procedurilor administrative şi de achiziţie publică.

 
AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail