Da, este o întrebare, dar ar putea fi şi o exclamare. De ce? Aş vrea să realizez o retrospectivă care să-mi argumenteze că au trecut 15 ani de când există „Mesagerul de Covasna”. Dar ce spun eu aceasta, când nu-mi dau seama când au trecut 47 de ani de locuire a mea în Sf. Gheorghe? Anii trec şi noi zburăm printre ani.
Mulţumesc, Maria Creţu Graur, pentru cei 15 ani pe care i-am trăit şi eu alături şi împreună cu „Mesagerul de Covasna”! Mulţumesc pentru diploma trimisă. Au fost ani frumoşi.
La „Mesagerul de Covasna”, nu am mai avut rubrică, dar scriam adeseori de mai multe ori pe săptămână. Scriam despre diverse evenimente culturale, despre cărţi, despre locurile pe unde călătoream, despre activităţile ASTREI, la care participam. Da, despre ASTRA am scris mult în „Mesagerul de Covasna” – despre evenimentele culturale, de suflet, organizate de noi în judeţele Covasna ori Harghita, dar şi la care am participat cu ASTRA din Iaşi, în Basarabia.Acum, la început de o nouă primăvară, şi cu ocazia tradiţionalului mărţişor şi a zilei de 8 Martie, îţi doresc, dragă Maria Creţu Graur, să te fericească Dumnezeu cu zile frumoase şi bogate împreună cu cei dragi ai tăi. La mulţi ani!
Luminiţa Cornea
