„Nu e timpul să tragem pe cineva la răspundere, e timpul să facem toți sacrificii ca să salvăm țara”. – răspunsul lui Ilie Bolojan, la întrebarea cu vina Guvernului Ciolacu și răspunderea acestuia. Așa începe noua guvernare: cu un apel la uitare. La tăcere. La solidaritate cu hoții.
Din păcate, faceți exact ce se temea o parte din societate: ștergeți cu buretele furtul din acești ani.
Nu e o criză globală. Nu e un război. Nu e o calamitate. Atunci de ce trebuie „salvată țara”? Ni s-a prezentat un proiect de dezvoltare și trebuie să ne sacrificăm pentru viitor? Nu!
Singura criză e una produsă intern, de ani de corupție, de furt sistematic și de complicitate politică. Asta vreți să salvăm?
Ați promis reformă. Dar azi, în loc să cereți răspundere celor care au dus bugetul în dezastru, ne cereți „sacrificii”. Pentru ce?
Pentru ca băieții care au furat — și care sunt și în PNL — să-și păstreze privilegiile? Ca să nu fie deranjați? Ca să nu dea banii înapoi?
Vreți să ne convingeți ca merită?
Haideți să vă spun ce puteți face mâine, dacă vreți! Veți să dați un exemplu pentru alte partide?
Scoateți-vă oamenii din CA-uri, din instituții, din companiile de stat. Numărați-i! Sunt acolo pentru că sunt de-ai voștri, nu pentru că sunt competenți.
Retrageți-vă oamenii de la Transgaz, ASF, Electrica, CFR, din fiecare companie de stat la nivel local și central și numiți oameni profesioniști fără carnet de membru. Organizați concursuri reale, transparente, și lăsați competența să decidă. Dar nu o veți face! Ei sunt în continuare protejați!
Ați numit azi la șefia ANAF un domn care a trăit doar din bani luați de la stat, de la mai multe instituții în același timp: Metrorex, Romatsa, CFR SA, CFR Marfă, CFR Călători și Loteria Română. Din 2014, când în țara asta salariul mediu net era câteva sute de euro, acest domn câștiga mii de euro! A mai fost și șef la Mari Contribuabili ANAF! Și ce a făcut acolo? Ce îl recomanda? A luat bani de la Hidroelectrica și în toate declarațiile de avere are salariul confidențial! De ce? Era prea mic?
Înțeleg că aveți acum un segment de susținători entuziasmați. Vă văd un lider reformator, singura speranță între AUR și PSD. Dar dacă îi mințiți, dacă perpetuați aceleași rețele, dacă apărați hoția — îi veți pierde. Și veți pregăti terenul pentru extrema dreaptă. Exact așa vine AUR la putere. Cu ajutorul dumneavoastră. Ne veți cere și atunci să salvăm țara? De cine?
De AUR care nu contestă la CCR numirea lui Busuioc? Pentru că în realitate ei fac jocul PSD pe care și dumneavoastră acum îl protejați!
Dar dumneavoastră ce sacrificii faceți Domnule Bolojan? Dar partidul dumneavoastră? Ați spus azi că subvențiile pentru partide nu mai sunt așa de mari în 2025! Și ca veți reveni cu o propunere! Dar de rambursarea a peste 1 miliard de lei pentru campaniile electorale din 2024, către partide – nu aveți opinii? Nu vi se par nici acestea mari?
Nu Domnule Bolojan, nu vă critică doar suveraniști sau promotori ruși! Vă critică tot mai mulți oameni lucizi care au muncit corect pentru fiecare leu, pentru că apărați în continuare hoția! Rămâne aceeași justiție, rămân aceleași numiri și beneficii și vreți sacrificiul poporului: al antreprenorului, al studentului, al pensionarului, al muncitorului! Dar nu și al politicianului!
Nu cu două-trei cazuri izolate de care vorbiți veți opri jaful! Primul pas e pedepsirea celor care au furat. Al doilea – eliminarea celor care fură și azi. Al treilea – să cereți sacrificii doar după ce le faceți voi primii. Cei care nu ați riscat nimic în viața asta și v-ați construit integral averea cu banii încasați de la statul român!
Mihai Răzvan Moraru – https://republica.ro/