La 21 noiembrie 1784, împăratul Austriei Iosif al II-lea a ordonat reprimarea răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan.
La 5 noiembrie 1784, ţăranii răsculaţi au ocupat Câmpenii, iar apoi Abrudul. Peste tot ţăranii iobagi români se ridică la luptă şi lovesc din plin, consemnează volumul „De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate” (Corneliu Albu, Editura Dacia Traiana, Bucureşti).
La început, răscoala contabilizează numeroase victorii de partea ţăranilor iobagi, dar apoi sunt duşi la tratative unde se unelteşte şi se tergiversează pentru ca în cele din urmă să fie convinşi să adere la ideile de pacificare, pe capul liderilor răscoalei fiind puse importante sume pentru capturarea acestora, respectiv 300 de galbeni, indică sursa citată anterior.
Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost o pagină sângeroasă din istoria Transilvaniei. De la momentul Unio Trium Nationum răscoala este strigătul şi suspinul de disperare cel mai accentuat, menţionează Corneliu Albu în lucrarea sa „De la Bobâlna la Alba-Iulia. Lupta Transilvaniei pentru Dreptate şi Libertate” (Editura Dacia Traiana, Bucureşti).
După ce împăratul Iosif al II-lea a dat ordinul, în 21 noiembrie 1784, pentru reprimarea răscoalei, pentru prinderea liderilor revoltei s-a pus o recompensă de 300 de galbeni. Primul capturat a fost Crişan, care a fost prins în munţi, iar Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scorocet de pe Someş, la 27 decembrie 1784. Au fost duşi la Alba Iulia şi închişi în închisoare pentru a fi judecaţi.
La 7 decembrie 1784 a avut loc lupta de la Mihăileni între forţele armatei imperiale şi răsculaţii iobagi conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. Avansând de la Brad spre Câmpeni pentru înăbuşirea răscoalei, forţele habsburgice au fost întâlnite la limita dintre satele Mihăileni şi Blajeni de un grup de răsculaţi înarmaţi, menţionează David Prodan în lucrarea sa „Răscoala lui Horea” (Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979).
Alături de trupele imperiale se afla episcopul ortodox de origine sârbă Ghedeon Nichitici care a cerut răsculaţilor să predea armele şi să revină la casele lor. În timp ce încercau să negocieze predarea armelor şi încetarea luptelor, comandantul trupelor austriece, vicecolonelul Kray, a cerut grupului de infanterie să se despartă în două grupuri şi să atace pe flancuri răsculaţii, iar în centru a rămas cavaleria alături de vicecolonelul Kray. Efectivul considerabil şi înarmat corespunzător al forţelor habsburgice a avut câştig de cauză şi a înfrânt riposta ţăranilor răsculaţi, în luptă căzând unul dintre căpitanii răsculaţilor Nicolae Bibart, menţionează lucrarea lui David Prodan – „Răscoala lui Horea” (Volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979). După această înfrângere de la Mihăileni şi pe fondul condiţiilor de iarnă deloc prielnice pentru continuarea luptelor, Horea a transmis răsculaţilor să se retragă la casele lor pentru a continua luptele odată cu sosirea primăverii.
Răscoala din 1784 a avut un caracter social şi naţional, manifestându-se prin cererile exprimate la nivelul caracterului social, dar şi prin elemente care au privit conştiinţa naţională românească. Ulterior, în accepţiunea sa şi în aprecierile sale transmise, Nicolae Bălcescu, unul dintre liderii marcanţi ai revoluţiei de la 1848, trimitea la răscoala lui Horea ca la un demers al unui premergător al luptei pentru libertate socială şi naţională din epoca modernă, conform lucrării profesorului universitar doctor Nicolae Isar – „Istoria Modernă a Românilor (1774-1848) partea I: 1774-1848” (Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001).
AGERPRES
