Poliția Locală Sfântu Gheorghe acordă o atenție sporită, în această perioadă a verii, zonelor din municipiu unde crengile copacilor atârnă deasupra trotuarelor, fiind un potențial pericol atât pentru pietoni, cât și pentru autoturisme.

Potrivit Biroului de Presă al instituției, responsabilitatea pentru îngrijirea spațiilor verzi din zonele rezidențiale le revine asociațiilor de proprietari, cu respectarea reglementărilor locale în vigoare. De obicei, acestea au încheiate contracte cu firme specializate, care se ocupă și de toaletarea copacilor.

„Nu este nimic nou în faptul că, odată cu sosirea sezonului cald, cresc și crengile copacilor. Este responsabilitatea locuitorilor sau a asociațiilor de locatari să se asigure că ramurile care încurcă circulația pietonală, sau chiar pe cea a autoturismelor, sunt tăiate. În ultimii ani nu am aplicat sancțiuni și nici nu este intenția noastră, pentru că observăm că majoritatea locuitorilor se ocupă din proprie inițiativă de aceste probleme, dar sunt și zone în care situația privind proprietatea terenului este neclară, sau unde nu locuiește nimeni, iar acolo, de obicei, colegii noștri le solicită proprietarilor să ia măsuri”, a explicat Hadnagy István, leful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Acesta a subliniat că în cazul pomilor fructiferi, cum ar fi prunii, corcodușii sau merii, legislația prevede și îndepărtarea fructelor căzute pe sol, care în timp putrezesc, punând în pericol trecătorii care pot călca și aluneca pe ele, atrag viespile și albinele, dar lasă și impresia de spațiu neîngrijit. Prin urmare, dacă zona nu este îngrijită de angajații serviciului public de întreținere a spațiilor verzi, locuitorii trebuie să se asigure de menținerea curățeniei.

„Subliniez că nu este necesară tăierea copacilor, nu se pune problema de așa ceva! Trebuie tăiate doar ramurile care au crescut prea mult, care atârnă și sunt greu de ocolit. Nu primim foarte multe sesizări despre astfel de situații, cel mai des colegii noștri observă și iau măsuri”, a explicat șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

M.D.C.

Sursa foto: https://www.facebook.com/PrimariaSfantuGheorghe?locale=ro_RO

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail