Autorităţile locale din oraşul Întorsura Buzăului vor premia, luna aceasta, casa cea mai frumos împodobită de sărbători, câştigătorul urmând să fie desemnat pe baza voturilor publicului.

Potrivit primarului Raul Urdă, concursul a fost iniţiat în anul 2020 cu scopul de a determina localnicii să-şi decoreze locuinţele şi să contribuie în acest fel la iluminarea şi înfrumuseţarea oraşului de sărbători, iar câştigătorul va primi o plachetă şi un premiu de 1.000 de lei oferit, ca şi în anii precedenţi, de către consilierii USR.

Concursul se desfăşoară online, pe pagina de Facebook a primarului, iar până acum s-au înscris aproape zece concurenţi.

„Cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun” continuă cu ediţia nr 4 . Încercăm şi prin acest concurs să formăm o comunitate unită, care la final o să fie cu siguranţă mai frumoasă! Trimiteţi fotografii, în comentariile acestei postări, cu casa dumneavoastră împodobită de sărbătoare, iar casa cu cele mai multe like-uri o sa fie premiată cu 1.000 lei de către consilierii locali USR”, a scris Raul Urdă pe pagina de socializare.

Acesta a precizat că votul se va încheia pe 10 ianuarie a.c.

Prima ediţie a concursului a fost câştigată de o familie de pe strada Aviatorului, care a donat premiul de 1.000 de lei Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului, cea de-a doua ediţie de către o familie domiciliată pe strada Libertăţii, iar cea de-a treia de către o familie care locuieşte pe strada Învăţător Gheorghe Zaharia şi care a donat premiul Asociaţiei Reuniunea Femeilor Ortodoxe din localitate.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Sursa foto: https://www.facebook.com/raul.urda

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail