La sfârşitul săptămânii trecute, un băiat în vârstă de 10 ani, ieşit la iarbă verde împreună cu părinţii săi, s-a rătăcit în pădure.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a IPJ Covasna, Andrea Buzsi, dispariţia minorului a fost anunţată, telefonic, la Postul de Poliţie din comuna Vâlcele, de tatăl acestuia, care a precizat că  băiatul a dispărut din locul numit Grădina Tâmpei, situat în la aproximativ 10 km de localitatea Hăghig.

După 4 ore de căutări în pădurile din împrejurimile Hăghigului, membrii echipei de căutare formată din poliţişti de la Secţia 1 Poliţie Rurală Sf. Gheorghe, de la Serviciul de Investigaţii Criminale, de la Serviciul Criminalistic, însoţiţi de doi câini de urmă, precum şi cinci  jandarmi din cadrul IJJ Covasna dar şi voluntari din localitată Hăghig, au reuşit să îl găsească pe  pe minorul dispărut, la Vâlcele.  Acesta nu era singur ci  împreună cu B. F., de 17 ani, care era cu vitele la păscut.

Băiatul de 10 ani le-a spus poliţiştilor că, îndepărtându-se de locul în care se afla la iarbă verde cu părinţii săi, nu a mai recunoscut  drumul de întoarcere către aceştia. Spre norocul său, după aproximativ o oră l-a întâlnit în pădure pe B. F., care se afla cu ciurda între localităţile Hăghig şi Vâlcele. Minorul  a rămas împreună cu acesta până seara, la ora 21.00, când au coborât împreună în comunaVâlcele, unde a fost  încredinţat familiei. (M.G.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail