Piaţa articolelor second-hand din Sfântu Gheorghe a crescut simţitor în ultimii ani, iar magazinele cu haine din import sunt tot mai prezente. Surprinzător, acestea au împânzit toate zonele oraşului, iar de cum se eliberează un spaţiu comercial cu vad, în acel loc se deschide, neapărat, un nou magazin de haine sau încălţăminte folosite.

Locuitorii oraşului Sfântu Gheorghe cu venituri mici, dar nu doar aceştia, aleg în mod constant să-şi facă cumpărăturile din aceste magazine pentru că multe din produsele vândute sunt de calitate şi cu  preţuri mici. Astfel, clienţii fideli se transformă în adevăraţi vânători de haine de marcă.
“Îmi plac aceste magazine, sunt câteva care chiar merită să fie căutate, mai ales în perioada reducerilor. Prefer să cumpăr de la second hand pentru că sunt haine de calitate, iar preţurile sunt acceptabile“, ne-a spun Toth Imola.

În Sfântu Gheorghe există adevărate lanţuri de magazine second-hand, iar centrul oraşului a devenit una dintre cele mai populate zone de astfel de magazine. Asta în timp ce multe firme cunoscute care comercializau haine nou au fost nevoite să-şi închidă afacerile, din cauza vânzărilor slabe. În schimb, la second-hand nu trece o zi fără oferte speciale. Spre exemplu, într-unul dintre punctele de vânzare orice bucată costă doi lei, în timp ce pe altul scrie că orice articol vestimentar costă între 6-15 lei. La 100 de metri distanţă, un alt magazin second hand îşi promovează marfa de import.

Chiar dacă nu duc lipsă de clienţi, patronii se plâng că de cele mai multe ori câştigurile nu le acoperă cheltuielile. “În primul rând din cauza salariilor mici lumea caută ce e mai ieftin şi bun, deoarece sunt haine de calitate. Mai avem clineţi care ne cer diverse articole vestimentare, dar nu avem de unde ştii ce primim, pentru că aducem cu sacii şi nici noi nu avem posibilitatea să ne selectăm marfa. În această perioadă sunt foarte căutate hainele la mâna a doua, dar în august vânzările scad”, ne-a spus proprietara unui astfel de magazin second hand din Sfântu Gheorghe.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail