În urma unui Plan Național Comun de Acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației au demarat, la nivel național, Campania pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, campanie care se derulează în perioada 08.05.2023 -16.06.2023.
Direcțiilede acțiune ale activităților subscrise campaniei constau în informarea elevilor pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării / semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.
În județul Covasna, polițiștii din cadrul I.P.J Covasna au demarat activitățile în unitățile de învățământ, atât în mediul rural cât și în urban, prezentând elevilor materiale educative pe această temă.
În context, polițiștii atrag atenția asupra consecințelor juridice ale portului de obiecte periculoase :
- purtarea, fără drept, în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public, a cuțitului, pumnalului, a obiectelor fabricate sau confecționate pentru tăiere, înțepare sau lovire, a armelor neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice, precum și pentru substanțe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă; (art. 372, alin (2) Cod Penal);
- folosirea fără drept a obiectelor sau a substanțelor prevăzute mai sus, în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. (art. 372, alin (1) Cod Penal).
IPJ Covasna – Compartimentul relații publice
Sursa foto: https://realitateadebraila.net/