Vacanţa e cu siguranţă un mijloc de evadare din aglo­meraţia şi rutina zilnică. În special, vacanţa de vară, când e soare, cald, şi totuşi… nu ai ce să faci! Iar un lucru ştii sigur! Nu vrei să-ţi petreci vacanţa într-o atmosferă plicticoasă, sau să simţi că eşti în cadrul incolor al şcolii sau al locului de muncă.

Ca să spargem “monotonia”, ne-am hotărât să vă propunem câteva idei şi locaţii ce s-ar putea să vă readucă la viaţă, şi  să dea aromă verii! Iată câteva dintre acestea:

Dacă nu vreţi să ieşiţi din judeţ, “Natura Parc” din Chichiş vă oferă o paletă largă de opţiuni dis­tractive, pentru petrecerea tim­pului liber împreună cu familia sau prietenii!

E deja mijlocul verii şi simţi că timpul preţios s-a scurs prea repede, alunecându-ţi printre degete? Ei bine, clepsidra se opreşte şi-ţi face loc pentru câteva activităţi! Dacă te bucuri de anii tinereţii sau eşti încă adolescent şi nu ştii cum să îţi consumi timpul liber, ia-ţi câţiva prieteni şi bucuraţi-vă de aerul liber şi de locaţii asemanătoare litoralului. Judeţul nostru  propune  lacurile de la Reci şi Pădureni, probabil cele mai cunoscute de amatorii ieşirilor în aer liber! Ai o nebunie de moment şi vrei să faci ceva ieşit din comun, ca de exemplu un sport extrem? Ei bine, Natura Parc, cel menţionat anterior, îţi vine în ajutor ! Îţi poti petrece şi noaptea acolo, în condiţii de camping.

Dar frumuseţile şi peisajul parfumat ardelenesc nu îşi are frontiera aici. Staţiunea Balvanyos şi lacul Sf. Ana sunt alte două locuri care merită vazute ! Mai ales dacă vrei să îţi uimeşti rudele sau să le duci în cele mai frumoase tărâmuri covăsnene sau harghitene. Restau­rantul Cetate de la Balvanyos  are un specific secuiesc şi un meniu absolut savuros. Noi vă  recoman­dăm platoul!  O plimbare în jurul lacului Sf. Ana e binevenită oricând, mai ales că privirea îţi va fi încântată de  tabloul verde al munţilor.

Fă-ţi un regim de vară, propune-ţi să fii suplă(u)!

Ieşi în parc şi plimbă-te cu rolele, cu bicicleta! Toate astea te ajută să fii în formă! Rolele sunt foarte bune pentru posterior şi te stimulează la mişcare. Seara ia-ţi o prietenă sau un prieten şi alergaţi! În felul acesta, mai staţi şi la taclale. Puteţi chiar să vă cronometraţi şi să concuraţi unul cu celălalt.

Kangoo jumps – un sport atât de comun în zilele noastre, e foarte distractiv, plus că îţi lucrează toată masa musculară. Am încercat şi eu, şi e pur si simplu, grozav! Îţi lucrezi corpul ţopăind pe nişte încălţări amuzante, toate astea pe fundal muzical. O altă opţiune este sala. Toate locurile acestea sunt o ocazie pentru a cunoaşte oameni noi, şi pentru a socializa.

Îndrăzneşte în bucătărie!

Sigur şi papilele tale gustative simt nevoia, uneori, de ceva special, altceva decât cu ce ai fost învăţat  până acum, exotic chiar. Caută reţete din alte culturi, deserturi savuroase, şi delectează-te!

Cultivă-te!

Cărţile sunt savuroase şi benefice, indiferent de vârstă! Chiar dacă nu ai mai citit de ani buni, o evadare în altă lume decât cea proprie te va elibera, nemaivorbind de avantajele pe care ti le aduce: informatii noi, şi cine stie?, poate o nouă pasiune, lectura. Nu e niciodată târziu să inveţi. O idee bunaă ar fi “Codul Bunelor Maniere”. Dacă nu ai citit-o până acum, cu sigurantă îţi va oferi o altă perceptivă despre cum ar trebui să ne comportăm în societate şi nu numai. E digerabilă pentru oricare vârstă. Fă o vizită la bibliotecă şi lărgeşte-ţi orizon­turile, mai ales dacă eşti adolescent. Cu  toţii ştim cât de important este să avem o cultură generală sau cel puţin un vocabular cât de cât…

O idee mai… trăznită!

Nu ştiu vouă cum vi se pare, dar eu am observat un lucru în filmele americane, obicei comun prin partea de Vest: Schimbul de locuinţe. Ştiu, sună într-adevăr nebunesc, însă, dacă îmi amintesc bine, avem şi noi un exemplu, de pe vremea serialului “La bloc”. Vecinii ce aveau o relaţie de prietenie au făcut schimb de locuinţe, pentru o perioadă. Bineînţeles, dacă într-adevăr vrei să faci acest lucru, asigură-te că îţi alegi persoanele potrivite. Ultimul lucru pe care l-ai vrea, ar fi să te trezeşti cu lucrurile nelalocul lor, sau alte pozne.  Când schimbăm aerul, cadrul în care stăm, vedem lucrurile altfel, deci e bine ! Poţi chiar alege, dacă ai încredere, o astfel de experienţă cu cineva din altă localitate, ca de exemplu prietenul de la mare, care îşi doreste să ajungă la munte, şi invers!

Redecorează!

Orice, camera ta, garajul, balconul. Te va ajuta să te simţi ca într-un alt loc, să mai schimbi priveliştea. Simpla mutare a unei vaze şi totul arată altfel. Schimbă culoarea pereţilor sau pictează-i chiar tu! Amprentele sau palmele colorate sunt chiar drăguţe!

Descoperă-ţi talentele!

Alege-ţi un instrument muzical, şi apucă-te de treabă! Activitatea aceasta te-ar putea relaxa, şi, în acelaşi timp, ţi-ai putea observa calităţile! Fă un sport, volei, tenis, doar pentru relaxarea ta!

Mergi la cinema, ori, dacă nu ai posibilitatea cheamă-ţi câţiva prieteni şi bucuraţi-vă de-o seară în grup. Poţi prepara ceva de savurat chiar cu ei, înainte de începerea filmului!

Fă multe, multe poze ! Aşa îţi vei aminti de momentele frumoase, imortalizate! Fii creativ şi creează-ţi un şirag de memorii, ori de o formă simpatică compusă din poze!

Sunt o mulţime de lucruri pe care le poţi face! Trebuie doar să te gândeşti şi să ai curajul să faci ceva ce nu ai mai făcut, până acum! Fie că îţi schimbi culoarea părului, coafura, ori te decizi să îţi cumperi un animal de companie, important e să îţi alunge monotonia!

Diandra Pavel

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail