Cea de-a treia probă scrisă – ultima din cadrul simulării Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a, proba la limba și literatura maternă, a avut loc miercuri, cu participarea a 1222 de elevi. La nivel de județ, toate cele trei probe s-au desfășurat fără incidente, a transmis Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Simularea evaluărilor programate la finalul ciclurilor gimnazial și liceal în anul școlar 2022 – 2023, organizată la nivel național de Ministerul Educaţiei, a început luni, 20 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII).
În județul Covasna, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), au participat la simularea probei de limba și literatura română 1737 elevi. Potrivit aceleiași surse, de la acea probă au absentat 202 elevi, nu au existat elevi eliminați din simulare, proba derulându-se fără incidente.
Cea de-a doua probă din cadrul simulării naționale – proba de matematică – a avut loc marți, 21 martie – cu participarea a 1732 de elevi covăsneni. De la acea probă au absentat 207 elevi. Testarea s-a desfășurat fără a fi semnalate probleme sau elevi eliminați.
Ieri, 22 martie, a avut loc cea de-a treia probă și ultima din cadrul simulării – proba scrisă la limba și literatura maternă. La aceasta au fost prezenți 1222 de elevi. În ceea ce privește absenții, datele IȘJ Covasna arată că au absentat 124 de elevi. Nu au fost elevi eliminați, proba decurgând fără incidente, a comunicat IȘJ Covasna.
Subiectele au fost elaborate pe baza conţinuturilor şi a competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației.
„Rezultatele vor fi comunicate în data de 29 martie 2023 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, acestea pot fi trecute în catalog.” – a transmis Ministerul Educației.
Simularea examenului de Bacalaureat, săptămâna viitoare
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, săptămâna viitoare se desfășoară simularea națională a examenului de Bacalaureat.
Luni, 27 martie, se va desfășura simularea probei E) a) – probă scrisă la limba şi literatura română; marți, 28 martie, proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului; miercuri, 29 martie, proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării; joi, 30 martie – proba E) b) – probă scrisă – la limba şi literatura maternă, iar în 6 aprilie vor fi comunicate rezultatele.
Probele vor începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Conform Ministerului Educației, obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/liceale.
Ana CIORICI COSTACHE