Programe remediale, extinderea programului școlar și oferirea unei mese calde, cursuri de gătit, cursuri de croitorie, dotarea instituției cu mijloace digitale, dar și activități pentru părinți se numără printre soluțiile identificate de Școala Gimnazială „Romulus Cioflec”, Araci, pentru reducerea abandonului școlar. Activitățile se vor derula pe o perioadă de trei ani, în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), grupul țintă fiind format din peste 300 de elevi de gimnaziu, a precizat conducerea instituției.

„Este vorba despre un proiect complex, realizat în cadrul Schemei de granturi din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență, runda 1. La nivel de județ, au fost incluse și alte școli. Valoarea grantului obținut de școala noastră este de 198.899,99 euro (983.819,00 lei). Au putut fi acordate granturi, pe trei categorii: <<mic>>, <<mediu>>, <<mare>>, iar noi ne-am încadrat în categoria de <<grant mare>>. Data de începere a contractului de finanțare a fost 27 septembrie 2022, proiectul urmând să se desfășoare pe o perioadă de trei ani”- a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci, prof.  Kovács Erzsébet.

Prin acest proiect, conducerea unității de învățământ și-a propus, în principal, îmbunătățirea frecvenței elevilor, creșterea ratei de promovabilitate, dar și diminuarea ratei de abandon școlar, prin dezvoltarea și diversificarea strategiilor și activităților, prin perfecționarea profesională a personalului didactic și auxiliar în concordanță cu exigențele învățământului modern, prin optimizarea relației școală-familie-comunitate, dar și prin recompensarea reușitelor școlare ale elevilor.

Activități remediale, extinderea programului școlar și oferirea unei mese calde, ateliere de gătit, de croitorie și activități sportive

Grupul țintă majoritar este format din elevii ciclului gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci. În cei trei ani de derulare a proiectului, la activități vor participa 307 elevi din clase de nivel gimnazial (155 băieți și 152 fete, din care elevi cu prezență scăzută la școală: 71, din care fete 35 și băieți 36). Totodată, din grupul țintă fac parte elevi având rezultate scăzute la învățătură: 61 băieți, 18 fete, adică, în total 79, din care elevi care au repetat cel puțin un an școlar, 20 de băieți și 7 fete. Alte grupuri țintă implicate sunt cele formate din: 44 de cadre didactice și personal auxiliar și 200 de părinți.

Proiectul cuprinde, pe lângă orele de pregătire, activități remediale și extinderea programului școlar, activități sportive, dar și ateliere deosebite  – cum ar fi atelierele de gătit și de croitorie. Până la finele lunii februarie, la activități sportive și ateliere au participat 119 elevi.

„Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani, cu sustenabilitate încă doi ani și se adresează elevilor de gimnaziu. Ne-am gândit la activități care să îi ajute și să îi atragă către școală. Printre activitățile pe care le derulăm se numără activitățile remediale, la matematică și la limba și literatura română, dar avem și extinderea programului școlar, astfel că două zile pe săptămână, avem 4 grupe de copii care stau după programul școlar și primesc o masă caldă. În afară de teme și de activitățile remediale, ceea ce îi atrage mai mult sunt activitățile sportive. Avem grupe cu activități sportive, în funcție de anotimp, neavând sală, avem grupe de fotbal, baschet, tenis de masă și aerobic; avem un curs de gătit și un curs de croitorie. Elevii sunt foarte încântați de toate aceste activități și își doresc să participe, atât la extinderea programului școlar, cât și la activitățile remediale și la cele de gătit și de croitorie. ”- a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”,  prof. George Moldovan, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci și manager de proiect.

Activitățile se desfășoară după orele de curs, iar unele în zile de weekend, dar chiar și așa, elevii sunt foarte dornici să participe, a precizat conducerea Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci.

În ceea ce privește activitățile sportive, acestea se desfășoară după ore, dar și în weekenduri și constau în antrenamente și competiții organizate la nivel de școală, în vederea menținerii unei stări optime de sănătate, stimulării spiritului de competiție și a fairplay-ului și se vor desfășura, pe ramuri sportive, următoarele activități sportive pe parcursul celor 3 ani de proiect: fotbal, baschet, tenis de masă, aerobic.

„De la începutul proiectului, până la finalul lunii februarie (a.c.), s-au format  4 grupe  de fotbal, cu un număr total de 77 elevi și s-au abordat următoarele teme: regulamente de joc, dezvoltarea îndemânării și simțul ritmului. Prezența înregistrată la antrenamente este de 100%. Chiar și fetele au fost dornice să participe la antrenamentele de fotbal, astfel că s-a reușit formarea unei grupe de 23 de fete, la fotbal, pentru aceste antrenamente! La aerobic, activitățile s-au desfășurat cu o grupă de 20 elevi (fete). S-au abordat următoarele teme: inițiere în exercițiile de step-aerobic pentru grupele de mușchi de bază, exerciții de bază,  flexibilitate, coregrafia unui moment step-aerobic. Și aici, prezența la antrenamente este foarte bună.”- a declarat directorul adjunct, prof.  Kovács Erzsébet.

Potrivit acesteia, și atelierele de gătit și de croitorie au fost foarte bine primite, deși, când a început promovarea activităților acestora, elevii au părut reticenți. În cadrul atelierului de croitorie, elevii beneficiază de ore de pregătire practică în croitorie, în vederea dezvoltării abilităților practice și de viață, iar în cadrul atelierului de gătit, ei beneficiază de ore de pregătire practică în activități culinare, în vederea dezvoltării abilităților practice și de viață. Atelierele sunt susținute în timpul săptămânii, după orele de curs.

„Deși, când am început să le spunem elevilor că vor organiza astfel de ateliere, s-au arătat reticenți, când am pornit activitățile propriu-zise, cererea a fost foarte mare, atât în rândul băieților, cât și în rândul fetelor. Băieții au fost foarte încântați să se înscrie la cursurile de gătit, nu puțini fiind cei care și-au manifestat intenția de a îmbrățișa, pe viitor, o carieră în domeniu”- a spus directorul adjunct Kovács Erzsébet.

La atelierul de gătit au participat, până acum, 30 de elevi. „Pentru atelierul de gătit s-au format două grupe,  în număr  de 30 elevi și s-au abordat următoarele teme: norme de igienă, așezarea mesei, efectele mâncărurilor de tip fast-food, ustensile și instrumente de bucătărie. Elevii sunt încântați de aceste activități și participă cu entuziasm la acestea.”- a spus managerul de proiect, director adjunct George Moldovan.

Până la sfârșitul lunii februarie, la atelierul de croitorie, activitățile s-au desfășurat cu o grupă de 20 elevi. S-au abordat următoarele teme: instructaj, cusături punctuale, cusături festonate, cusături ascunse, cusături decorative. S-a înregistrat o frecvență foarte bună la activități, iar primele rezultate au început să apară: elevii au confecționat husele pentru cele 14 table interactive ale Școlii, a precizat prof.  Kovács Erzsébet.

Potrivit acesteia, tot în cadrul proiectului, până la finele lunii trecute, peste 110 elevi au participat la extinderea programului școlar și acordarea unei mese calde și la activități remediale și de sprijin pentru elevii în risc de abandon.

În ceea ce privește extinderea programului școlar, activitățile s-au desfășurat în 5 grupe, pentru un total de 89 elevi. În cadrul acestora, elevii și-au pregătit temele, au luat masa și au participat la jocuri educative.

La activitățile remediale, în aceeași perioadă, s-au organizat pregătiri suplimentare la disciplinele limba și literatura română și matematică, în două grupe, pentru un total 35 elevi. Activitățile au sprijinit elevii care întâmpină dificultăți în achiziționarea competențelor de bază.

Activități extracurriculare. Recompense

În cadrul proiectului, vor fi organizate, printre altele, tabere și excursii.  În plus, sunt prevăzute acordarea de recompense. Potrivit conducerii unității de învățământ, elevii din grupul țintă vor beneficia de sprijin și de stimulare, atât  pentru participarea și implicarea în activitățile proiectului, cât și în activitățile didactice desfășurate la nivelul școlii.

„În program mai sunt prevăzute subvenții și recompense pentru elevi. Ne-am gândit ca, la sfârșitul anului, cei care se evidențiază, din fiecare grupă, având rezultate deosebite, îmbunătățite, să primească tablete cu acces la internet. Tot legat de recompense, sunt prevăzute excursii și tabere”- a precizat managerul proiectului, prof. George Moldovan.

Achiziții pe partea de digitalizare și nu numai

Conform conducerii Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci, în cadrul proiectului, au fost achiziționate 14 table interactive, 14 imprimante multifuncționale wi-fi, 15 laptopuri, router wireless, licențe pentru diverse softuri educaționale, pentru o bună funcționare a echipamentelor achiziționate, dar și catalog electronic. De asemenea, s-au achiziționat echipamente pentru atelierele din cadrul proiectului, dar și pentru buna desfășurare a activităților sportive.

„Până în momentul de față, am realizat aproximativ 99% din achizițiile propuse. Am achiziționat, de exemplu, pe partea de digitalizare: 14 ecrane interactive, 14 imprimante multifuncționale, 14 routere. Tot în ceea ce privește achizițiile, dar nu pe partea de digitalizare, în cadrul proiectului am achiziționat, pentru atelierul de croitorie, 4 mașini de cusut, materiale necesare pentru a se putea derula atelierele de croitorie, dar și echipamente pentru derularea activităților de gătit: două frigidere, două cuptoare, ustensile pentru gătit. Pentru activitățile sportive am achiziționat saltele, mingi, 4 panouri de baschet și două mese de tenis de masă, toate fiind distribuite către Școala Araci și structura Vâlcele.”- a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci, prof. Dullo Szilárd Levente.

„Școala părinților” și activități pentru prevenirea fenomenului de bullying

O altă activitate a proiectului este cea dedicată părinților elevilor din clasele V-VIII. Mai exact, aceștia sunt invitați la activități de formare și pregătire, de tipul „Școala părinților”.
„Pe parcursul celor trei ani de proiect, în cadrul acestei activități vor  fi implicați 200 de părinți. Aceștia sunt foarte tineri cu nivel de educație scăzut și cu o situație economico-socială familială precară, unde educația/instrucția copiilor nu ocupă un rol important.  Părinții vor participa la activități în timpul săptămânii, de tip <<Școala părinților>>, consiliere și puericultură. Până în prezent, am derulat deja întâlniri de 10 ore, cuprinzând 5 teme, pentru 20 de părinți. Aceștia au fost foarte receptivi. Au avut de rezolvat chiar și teme pentru acasă și au răspuns foarte bine la activitățile propuse”- a precizat directorul adjunct  Kovács Erzsébet..

Potrivit acesteia, o altă activitate care se va desfășura în cadrul proiectului este cea pentru combaterea și prevenirea fenomenului de bullying in școală.

„În cadrul acestei activități elevii din grupul țintă vor beneficia de sprijinul unui psiholog care va aplica un program individualizat de combatere și prevenire a fenomenului de bullying și violență. Activitățile se vor desfășura individual/grupuri mici, beneficiari direcți fiind 120 de elevi”- a spus prof.  Kovács Erzsébet..

Cursuri pentru personalul unității de învățământ

Proiectul cuprinde și derularea unor programe de perfecționare pentru personalul Școlii, în vederea îmbunătățirii strategiilor didactice  aplicate.

44 de cadre didactice vor participa la programe de perfecționare, în scopul utilizării tablelor interactive, dar și pentru cunoașterea unor strategii didactice alternative (ale învățării experiențiale).

Potrivit directorului adjunct  Kovács Erzsébet., 26 de cadre didactice vor participa, luna aceasta, la un curs privind utilizarea tablei interactive și a aplicației MOZA WEB, furnizat de Casa Corpului Didactic (CCD) „Csutak Vilmos”, Covasna în colaborare cu SC Olimp Net SRL, iar la Sovata va fi organizat, ulterior, un curs de pedagogie experiențială, la care vor participa cadre didactice implicate în proiect.

Potrivit conducerii Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci, roadele tuturor acestor activități vor fi vizibile, în timp, însă există și rezultate deja remarcabile, mai ales în ceea ce privește atmosfera și atitudinea elevilor față de procesul instructiv-educativ, și creșterea interesului acestora și al părinților cu privire la activitățile școlare și la educație, în general.

***

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență  cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene, se arată pe site-ul Ministerului Educației (https://www.edu.ro/comunicat_presa_26_2022_finalizare_selectie_runda_1_PNRAS).

„PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar, se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. Programul este unul de susținere a reformei sistemului educațional, iar obiectivele sale sunt pliate pe realitatea și nevoile educaționale ale fiecărui elev în parte și ale tuturor elevilor dintr-o școală, iar în implementarea lui se vor regăsi și componente sociale.”- arată aceeași sursă.

Ana CIORICI COSTACHE

Fotografii puse la dispoziție de conducerea și cadrele Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, Araci

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail