Pe 9 martie se încheie intervalul tradițional popular numit„Zilele Babelor”, perioadă cam friguroasă. Deși calendaristic a sosit primăvara. Urmează conform calendarului popular aşa-numitele „Zile ale Moşilor”. Va fi un interval cu temperaturi în creştere, mărindu-se treptat şi durată zilelor până la Echinocţiul de Primăvară, când se consideră şi din punct de vedere astronomic că a sosit cel mai frumos anotimp.
Pe vremuri, în speranţa că primăvara va veni mai repede, în această perioadă se practicau diferite ritualuri de alungare a iernii. De pildă, în unele sate încă se mai întâlneşte datina lovirii pământului cu maiul ca să apară căldura, să plece zilele reci, rostindu-se în acest scop anumite descântece.
Cei 40 de Sfinţi Mucenici
În data de 9 martie sunt evocați Cei 40 de mucenici. Ei au reprezentat un grup de soldați romani din Legiunea a XII-a Fulminata, oșteni care au fost martirizați în anul 320 din cauza credinței lor creștine. Au pierit fiind aruncați într-un lac de la marginea orașului Sevastia din Turcia la ordinul Împăratului Licinius care i-a persecutat pe creștinii din regiunile orientale ale Imperiului. Cea mai veche relatare despre existența și Martiriul lor îi aparține Episcopului Vasile al Capadocciei.
Oştenii lui Iisus nu au acceptat să se închine idolilor, aşa cum făcea mare majoritate a populaţiei asuprite, fiind întemniţaţi timp de o săptămână şi o zi, de aici semnificaţie cifrei opt a figurinelor din aluat dulce care se mînîncă în această zi. Au fost schingiuiţi, bătuţi cu pietre, însă totul s-a dovedit în zadar și nu au cedat opresiunii.
În cele din urmă a venit sentinţa cumplită. S-a decis exterminarea lor prin aruncarea într-un lac îngheţat. Graţie rugilor către Dumnezeu ale nefericiţilor ostateci, s-a produs o minune divină – apa rece ca gheaţa s-a… încălzit! Chit că scăpaseră din primul supliciu, în cele din urmă au fost omorâţi. Trupurile celor 40 au ajuns apoi pradă focului, iar oasele lor au fost aruncate înapoi în lac. Mai târziu, rămăşiţele au putut fi recuperate şi înmormântate în mare taină de alţi creştini.
Dar pilda celor 40 de credincioşi a rămas vie în timp, ajungând până la noi. Prenumele lor sunt următoarele, unele fiind purtate şi azi de unii semeni: Acachie, Aetie, Aghie, Aglaie, Alexandru, Atanasie, Candid, Chirion, Chiril, Claudie, Domeţian, Domnos, Ecdit, Eutihie, Evnichie, Filoctimon, Flavie, Gaie, Gorgonie, Hudion, Ieraclie, Ilie, Ilian, Ioan, Isihie, Leontie, Lisimah, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Severian, Sisinie, Smaragd, Teofil, Teodul, Valent, Valerie, Vivian, Xantie.
Sărbătorii de astăzi i se mai spune în popor şi „Ziua Celor fără nume”. În sensul că pot fi sărbătoriţi şi cei care nu poartă prenumele vreunuia dintre sfinţii amintiţi,
În zilele noastre destul de multă lume deşi a auzit de mucenici, nu prea poate să dea amănunte despre sorgintea termenului. Cei tineri, mai ales, îl asociază cu nişte delicatese culinare tradiţionale.
Este vorba de acele împletituri dulci din aluat, care se coc în forma cifrei 8, sunt unse apoi cu miere, iar deasupra se presară nucă pisată. Ele diferă puţin în funcţie de zona geografică: fie se prepară sub formă de colăcei unşi cu nucă şi miere (prin părţile Moldovei) sau sunt nişte bucăţele din aluat în formă de opturi ce se fierb într-o zeama dulce în care se pune miere, nucă măcinată, scorţişoară şi diferite esenţe (în zona Munteniei și Transilvaniei).
Tot astăzi se pomenesc morţii, datina rămânând vie şi în prezent, după slujbă din biserică având loc împărţirea de pachete cu alimente, dulciuri, fructe, băutură etc.
Comemorarea celor 40 de Sfinţi Mucenici se suprapune cu începerea Anului agricol tradiţional, care se speră să fie mai rodnic decât cel vechi.
Horia C. Deliu
