Elevii din clasele VII-XII se pot înscrie, până în 28 aprilie, la concursul național „Tinere condeie” și la Concursul Național de Reviste Școlare și Jurnalistică (acesta din urmă fiind dedicat claselor V-VIII, de liceu și de învățământ profesional), a informat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Potrivit IȘJ Covasna cele două concursuri sunt înscrise în Calendarul Activităților Educative Județene (CAEJ) 2022-2023 (pozițiile B9 și B8), iar etapele naționale sunt înscrise în Calendarul Activităților Educative Naționale (C.A.E.N. 2023), la pozițiile 11 și 9.
„Tinere condeie”- concurs cu 56 de ani de tradiție
Concursul „Tinere condeie” a luat ființă în anul 1967, continuând vestitul concurs „Tinerimea română” (1877-1944), din inițiativa fostului Minister al Învățământului și cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, ca o formă de evaluare și valorificare a talentului și capacității creatoare a elevilor în domeniul literar – se arată în argumentul competiției.
Concursul se desfășoară anual, pe etape (locală/județeană/națională) și se adresează tuturor elevilor iubitori de literatură, din clasele VII-XII (XIII), membri ai cenaclurilor din școli gimnaziale, licee, Palate și Cluburi ale copiilor.
Elevii, indiferent de clasă, se pot înscrie la patru secțiuni literare: poezie, proză, dramaturgie, eseistică.
În vederea participării, textele obligatorii sunt: la secțiunea „poezie” – 5-10 creații lirice sau epice; pentru „proză” – trei schițe de 1-3 pagini, o nuvelă de maxim 10 pagini sau un fragment de maximum 10 pagini de roman (însoțit de o succintă povestire a întregii acțiuni); 2-3 file de jurnal – reportaj.
Pentru secțiunea „dramaturgie”, concurenții se vor înscrie cu: o scenetă, o piesă scurtă de teatru sau 2-3 scene dintr-o creație dramatică mai amplă, însoțite de o scurtă rezumare a întregii piese, iar pentru „eseistică” sunt obligatorii două –trei eseuri cu opinii personale (maxim 4 pagini/ eseu).
Conform regulamentului, vor fi selectate textele „care dau dovadă de sensibilitate, inventivitate creativă, autenticitate, originalitate, acuratețe gramaticală și stilistică”.
Concursul național de reviste școlare și jurnalistică – inițiativă cu vechime
Și în ceea ce privește concursul național de reviste școlare și jurnalistică inițiativa a fost lansată cu mulți în urmă. În argumentul competiției se arată că „Revistele școlare românești, scrise și redactate de elevii de gimnaziu și liceu, au luat naștere în Transilvania, ca un mijloc de conservare și cultivare a limbii naționale și de alimentare a sentimentului patriotic. Revistele au cunoscut o dezvoltare excepțională în perioada interbelică, ca apoi, aproape 20 de ani, să fie interzise, fiind înlocuite cu gazetele de perete. Apariția lor a fost reluată în 1966, în perioada de liberalizare, cunoscând o puternică efervescență între anii 1967-1981, când marea lor difuzare (peste 700 de titluri tipărite în capitală și în județe) a determinat Ministerul Învățământului să organizeze concursul național al revistelor școlare, urmat anual de tabăra națională de vară a redacțiilor laureate.”
Potrivit aceleiași surse, „revistele școlare vin în sprijinul formării elevilor și a cadrelor didactice, ajută la identificarea metodelor și a mijloacelor de dialog și comunicare, a limbajului comun, a punților de legătură, a tradițiilor și a altor preocupări comune statelor din Uniunea Europeană”.
Concursul este organizat anual de Ministerul Educației, împreună cu Inspectoratele Școlare Județene/ al municipiului București și conține 3 etape: locală/ sector; județeană/municipală și națională.
Conform regulamentului, la concurs pot participa, din punct de vedere al ariei de adresare și al conținutului: reviste magazin (caleidoscop), oglindind complex întreaga activitate a unității de învățământ, constituind și un bogat documentar în toate sferele educației, culturii și cercetării (inclusiv cele realizate în cadrul proiectelor educative europene); reviste în limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă sau ale minorităților; reviste de nișă, dedicate unor subiecte sau discipline: reviste beletristice, științifice (de matematică, fizică, biologie, chimie, geografie, ecologie, informatică), tehnice, de cultură artistică, științifico-fantastice, umoristice, de atitudine.
În ceea ce privește forma de prezentare, revistele înscrise pot fi: foi volante (cu minimum 8 pagini+ copertă), cu un conținut variat și apariții lunare; ziare – în format mare sau mic; reviste (minimum 24 de pagini+ coperta) în format mic sau mare (număr trimestrial/ anual; semestrial/anual).
După nivelul de învățământ în care elevii și cadrele didactice își desfășoară activitatea, la concurs pot participa: ciclul gimnazial ( clasele V-VIII, palate, cluburi ale copiilor) și ciclul liceal și profesional.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, termenul limită de transmitere a lucrărilor, atât pentru concursul „Tinere condeie”, cât și a revistelor pentru Concursul Național de Reviste Școlare și Jurnalistică – este 28 aprilie (a.c.).
Acestea vor fi transmise la secretariatul IȘJ Covasna, în atenția inspectorului de limba și literatura română, prof. Maria Pandele sau a inspectorului educativ, prof. Zagoni Imola.
Regulamentul celor două competiții poate fi consultat accesând: https://isj.educv.ro/content/17844/Concursurile%C2%A0na%C8%9Bionale-%E2%80%9ETinere-Condeie%C2%A0%C8%99i-%E2%80%9EReviste-%C8%99colare-%C8%99i-jurnalistic%C4%83.
Ana CIORICI COSTACHE
Sursa foto: https://www.dcyf.wa.gov/news/adolescent-programs-partners-bring-creative-writing-echo-glen