Fundația Comunitară Covasna organizează astăzi, 9 martie, o acțiune de ecologizare pe malul Oltului, la care sunt invitați să participe toți iubitorii naturii.

Acțiunea va avea loc de la ora 13.00, punctul de întâlnire cu cei care doresc să participe fiind parcarea magazinului „Kaufland” a transmis, miercuri, directorul executiv al Fundației pentru comunitate, Bereczki Kinga. Participanților li se vor asigura mănuși și saci de plastic.

„Este o acțiune deschisă tuturor, oricine poate participa…Au semnalat deja prezența elevii din clasele superioare ale Liceul de Artă <<Plugor Sandor>>, respectiv partenerii noștri voluntari, care vor coordona activitatea pe segmente: Csernatoni Lorant și Gheorghiță Raymond, iar Toro Attila va face poze în cadrul acțiunii. I-am contactat și pe cei de la Kaufland, așadar va participa și o echipă din partea magazinului.”- a declarat directorul Bereczki Kinga.

Acțiunea este derulată în cadrul programului „Cu Apele Curate”, iniţiat în 2019 de Asociaţia „Mai Mult Verde” şi Lidl România și este cuprinsă în Evenimentul este cuprins în calendarul „Săptămâna apelor – de la soluție, la rezoluție”.

Scopul concret și cel mai ușor măsurabil al programului este diminuarea cantităților de plastic din Dunăre, principalul fluviu al României. Pe lângă tonele de plastic colectate, mai ușor cuantificabile, programul își mai propune: educația celor care trăiesc în orașele riverane, dar nu numai, precum și mobilizarea civică și responsabilizarea oamenilor care se lovesc primii de problema deșeurilor”- se arată pe www.cuapelecurate.ro.

În anul 2021, în contextul extinderii acestui program, Fundația Comunitară Covasna a lansat proiectul-pilot „Oltul cu apele curate”.

În acel an, în cadrul acțiunilor de ecologizare organizate în cadrul proiectului s-au strâns 300 de saci cu deșeuri, iar în 2022, 60 de saci.

„În 2021 s-au strâns 300 de saci, anul trecut 60 de saci. Sperăm să se mențină acest trend de descreștere a cantității deșeurilor”- a declarat, miercuri, directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.

Ana CIORICI COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail