Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Sepsi ReKreativ S.A. anunţă începerea unui nou sezon de patinaj pentru public în patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi.

Programul pentru public va începe sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19, preţurile biletelor fiind aceleaşi ca sezonul trecut. Patinoarul va fi deschis în fiecare vineri între orele 19 și 21, iar sâmbătă și duminică între orele 11 si 13, respectiv 19 și 21.

Astfel, biletul pentru adulţi este de 18 lei (valabil pentru un singur acces de 2 ore), copiii şi pensionarii plătind 12 lei. După cum se ştie deja, pe baza cardului Sepsi, localnicii beneficiază de 50% reducere la preţurile biletelor.

De asemenea, patinoarul poate fi închiriat în totalitate la preţul de 270 de lei pe oră, cu rezervare prealabilă.

La faţa locului sunt disponibile şi servicii de închiriere, respectiv ascuţire patine la preţul de 15 lei.

Biletele cu reducere pot fi achiziționate sau valorificate numai cu prezentarea unui document justificativ.

În ceea ce priveşte patinoarul în aer liber din Piaţa Centrală, din cauza unor probleme tehnice, deschiderea acestuia a fost amânată, planurile fiind ca acesta să fie deschis până la Crăciun.

 www.sfantugheorgheinfo.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail