Primăria Sfântu Gheorghe a lansat înscrierile pentru cele 5 burse de excelenţă, în valoare de 3.000 de lei fiecare, pe care le oferă în fiecare an elevilor cu rezultate bune la învăţătură, aflaţi în ultimul an de liceu.

„Şi în acest an sunt deschise înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe, care se acordă elevilor absolvenţi care au excelat în timpul anilor de liceu. Cererile se pot depune până pe 5 decembrie la Compartimentul cu Relaţii Publice, Informaţii, Registratură din cadrul Primăriei”, se arată într-un anunţ postat pe site-ul Primăriei.

Bursele de excelenţă au fost instituite în anul 2010, iar conform regulamentului, de acestea pot beneficia elevii de liceu din anul terminal. Selecţia liceenilor cărora li se acordă se face pe baza unui punctaj ce însumează mediile generale obţinute în primii trei ani de liceu, rezultatele obţinute la concursuri şi olimpiade şcolare, precum şi participarea la proiecte şi acţiuni de voluntariat.

„În fiecare an, începând din 2010, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe acordă Bursa Sfântu Gheorghe elevilor de clasa a XII-a care au obţinut rezultate şcolare deosebite în timpul anilor de liceu. Prin acordarea sumei de 3.000 de lei, municipalitatea doreşte să încurajeze elevii din oraş să înveţe, să se perfecţioneze şi să investească timp şi energie în studiile lor” , menţionează autorităţile locale.

Bursele de excelenţă se acordă câştigătorilor, conform tradiţiei, în ultima şedinţă a Consiliului Local din luna decembrie.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail