Primăria Târgu Secuiesc va lansa, pe 1 noiembrie, o nouă sesiune de finanţare a proiectelor comunitare în cadrul concursului de bugetare participativă, cu scopul de a încuraja implicarea activă a cetăţenilor în viaţa urbei.
Timp de o lună, locuitorii oraşului pot depune proiecte ce vizează dezvoltarea sau modernizarea localităţii, urmând ca acestea să fie supuse votului publicului în perioada 16 decembrie 2022 – 10 ianuarie 2023, iar cele câştigătoare vor fi finanţate de autorităţile locale.
„Primăria municipiului Târgu Secuiesc caută noi câştigători în cadrul concursului de bugetare participativă, al cărui scop principal este de a implica locuitorii în dezvoltarea oraşului. (…) Potrivit regulamentului, Consiliul Local adoptă în fiecare an un buget pentru investiţii care poate fi solicitat de către persoane fizice sau asociaţii. În plus, bugetarea participativă poate include iniţiative care vin din partea locuitorilor şi care nu fac parte din planul de investiţii al Consiliului Local. Bugetarea participativă este, de asemenea, o oportunitate pentru orice locuitor cu vârsta de peste 18 ani de a pune pe masa biroului propuneri în calitate de iniţiator, în mod subiectiv, dar în interes public”, se arată într-o postare pe pagina de internet a Primăriei Târgu Secuiesc.
Propunerile trebuie să vizeze aleile, trotuarele şi zone pietonale; mobilitatea, accesibilitatea şi siguranţa circulaţiei; spaţiile verzi şi locurile de joacă; amenajarea de spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.); infrastructura educaţională şi culturală şi digitalizarea.
„Într-o categorie, o persoană poate depune doar o singură propunere pe platforma online a bugetării participative. (…) Dacă un proiect a trecut filtrul, acesta va ajunge pe platforma online kezdi.ro, unde locuitorii îl pot vota. Contează doar voturile date de locuitori şi ajung în buget doar proiectele care au primit cele mai multe voturi. (…) În bugetul din acest an al municipiului Târgu Secuiesc au fost delimitaţi 100.000 de lei, pentru un proiect pot fi solicitaţi maxim 50.000 de lei, însă mai pot fi adăugaţi bani ca subvenţie – sponsorizare, aceştia pot fi trimişi spre primărie printr-un contract de sponsorizare”, mai arată Primăria.
Proiectele pot fi încărcate pe pagina bp.kezdi.ro începând cu data de 1 noiembrie 2022, unde pot fi găsite mai multe detalii despre acest program.
Un program participativ asemănător funcţionează în municipiul Sfântu Gheorghe, fiind lansat în urmă cu patru ani de Primărie şi Grupul PONT cu scopul de a implica tinerii în viaţa comunităţii locale.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES