Cei 2148 de copii din județ care vor începe clasa pregătitoare în această toamnă, vor primi ghiozdane și rechizite școlare din partea Consiliul Județean Covasna, în cadrul programului „Primul ghiozdan”.
„Programul „Primul ghiozdan” este unul dintre cele mai populare proiecte ale noastre de sprijinire a familiilor. În ultimii ani, atât copiii, cât și părinții au așteptat cu nerăbdare acest moment, deoarece, pe lângă faptul că alegem cele mai noi și mai moderne modele de ghiozdane, familiile sunt scutite de o parte din costurile pe care le presupune începerea școlii. Credem că și în acest an campania de susținere a celor mai mici școlari va fi un succes, astfel încât începerea școlii să nu fie o povară pentru familiile lor, care în această perioadă dificilă o duc și mai greu, ci să se contureze mai degrabă ca o șansă pentru toți copiii de a porni de la același nivel cu colegii lor. Anul acesta, am alocat 160.000 de lei în acest scop. Valoarea unui pachet este de 74 de lei.”, a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.
Potrivit Biroului de presă al instituției, ghiozdanele cu rechizitele și obiectele necesare pentru școală vor ajunge la 1079 de fete și 1069 de băieți.
„Primul ghiozdan” este un program lansat în 2013, în cadrul căruia Consiliul Județean Covasna a oferit până în prezent ghiozdane cu rechizite școlare pentru aproximativ 20.000 de elevi, sprijinind astfel numeroase familii din județ.
Maria Crețu-Graur