Astăzi, 24 iunie, sunt trei evenimente ce sunt cinstite în țara noastră: Sărbătoarea laică de Sânziene, care se suprapune cu una religioasă ce marchează Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. De asemenea, începând din anul 2013 este omagiată Ziua Universală a Iei, piesa principală a costumului feminin popular românesc.
„Ziua Universală a Iei” a debutat la iniţiativa comuniţăţii online „La Blouse Roumaine”, proiectul fiind preluat cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din peste 48 de ţări.
Profetul cu glas de tunet
Cum atrătam la început, în fiecare an pe 24 iunie se cinsteşte Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. El a fost fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, născîndu-se într-un sat din Iudeea. Părinţi şi-au dorit până la adânci bătrâneţi să aibă copii dar nu au putut, aşa că s-au rugat toată viaţa pentru aceasta. Naşterea pruncului i-a fost vestită lui Zaharia de Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, pe când slujea în Templu: „Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie şi mulţi se vor bucura; căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.
Necrezând aceste vorbe, Zaharia a fost pedepsit să nu mai poată vorbi până la naşterea pruncului, când, revenindu-i glasul, a rostit şi prenumele celui abia venit pe lume. La bucuria aceasta a luat parte şi Fecioară Maria, care a venit degrabă la Elisabeta, rubedenia sa. Apoi, prin vocea lui Zaharia a grăit Sfântul Duh, care a anunţat poporul că micul Ioan a fost trimis în lume să vestească atunci când va creşte venirea Domnului. Zaharia vorbea şi Duhul Sfânt îl învăţa, iar pruncul creştea şi se întărea cu Duhul până în ziua arătării sale în Israel, când toate acestea s-au împlinit. Tânărul Ioan trezea poporul prin cuvântul lui înflăcărat şi prin botezul pocăinţei. A devenit Profetul cu glas de tunet, ce fulgera împotriva desfrâului regilor, nedreptăţii cărturarilor, a fariseilor şi împotriva păcatului de orice fel. El propovăduia cu putere pe Hristos în ţinutul Iordanului, spunând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”.
Fiecăruia după firea şi ocupaţia sa, Sfântul Ioan Botezătorul arata ce trebuie făcut. Nu cerea nimănui să se pustnicească în modul trăirii sale, dar fiecăruia îi aducea aminte că are o chemare de adevărat creştin, a cărui datorie este dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele care se pot arăta şi împlini prin fapte de milă, dragoste, dreptate şi pace. Predica Sf. Ioan Botezătorul a trezit tot ţinutul Iordanului, care zăcea în întunericul păcatelor şi în umbra morţii, botezând în apa sa mulţime de norod, încununarea venid odată cu Botezul lui Iisus.
Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V („Fericitul Augustin”), luând locul vechilor ritualuri păgâne cu caracter agricol de după Solstiţiul de Vară.
Sânzienele sunt flori, dar şi …„zâne” ce plutesc prin aer
În mitologie sânzienele sunt nu numai flori, ci şi nişte…„„zâne” ce plutesc prin aer şi trăiesc prin păduri. Ele se ascund de privirile oamenilor, făcându-şi simţită prezenţa numai în noaptea de 23 spre 24 iunie, odată cu Deschiderea simbolică a Porţilor Cerului. În unele zone din Muntenia şi Oltenia, paznicul de astăzi poartă numele de Drăgaica. Se pare că încă de pe vremea dacilor se omagiau în această zi începutul verii, bogăţia naturii şi recoltele bogate.
Odinioară fetele de măritat culegeau respectivele flori de câmp şi le împleteau într-o coroniţă, pe care o aruncau pe acoperişul casei. Superstiţa populară spunea că fata avea noroc şi urma să-şi găsească curând ursitul dacă florile nu alunecau jos, cununa rămânând agăţată de ţigle ori streaşină. În caz contrar, fata mai avea de aşteptat cel puţin încă un an…
Spre deosebire de alte personaje mitice, despre care am scris nu demult, precum Ielele şi Rusaliile, care se spune că nu ar fi prea prietenoase cu muritorii, Sânzienele sunt binevoitoare omului. Se crede că prin puterea lor inefabilă aduc fertilitate femeilor căsătorite, animalelor, păsărilor şi culturilor agricole. Totodată, ele dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc unele boli şi apară lanurile de intemperii şi dăunători.
Noaptea de Sânziene este una cu total aparte, chiar magică, reprezentând un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid Porţile Cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu pământenii. Doar cei mai norocoşi dintre oameni se pot „întâlni” cu Sânzienele o dată în an.
Aceste creaturi fantastice se numesc și Măiestrele sau Frumoasele. Ele apar în imaginaţie unor semeni drept creaturi diafane, făpturi luminoase, înveşmântate în alb. Pe timpul zilei apar ca nişte fuioare de nori purtate vânt, noaptea transformându-se în zâne cu părul bălai, având rochii albe de abur. Se prind în hore ameţitoare prin poiene şi grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul. Este foarte greu să fie văzute de aproape, trupul lor fiind transparent, fluid, doar conturat, mişcările lor devenid brusc rapide la apropierea cuiva.
Se credea, pe vremuri, că dacă o tânără punea sub pernă în noaptea respectivă o floricică de sânziene, își va visa ursitul. Dacă se spăla la ivirea zorilor cu roua căzută pe micile inflorescenţe, devenea mult mai frumoasă, având puteri de seducţie nebănuite.
În medicina populară sânzienele au numeroase întrebuinţări, numai că trebuie culese după un anume ritual: florile se strâng în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi semintele, doar toamna.
Hramul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul” de la Valea Mare
Tot astăzi este Hramul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” de la Valea Mare. Fiind încă Pandemie, vestitul Pelerinaj se va desfășura în condiții de protecție sanitară specială.
Situată pe un deal, într-un loc ce poate fi numit o „Gură de Rai”, aşezarea monahală amintită se găseşte la circa 30 km. de Sf. Gheorghe, putându-se ajunge pe Drumul Judeţean 121A, aflându-se la 7 km. de Întorsura Buzăului.
Iată cum descrie fostul primar al comunei Valea Mare, Gheorghe G. Avram – acest loc mirific: „Drumeţul ce se încumetă spre Mănăstire va trece neapărat prin locul numit Vârful Agăului; un platou ce vine ca o binecuvântare pentru oasele obosite după o urcare abruptă. Desigur, ţinuturi frumoase sunt puzderie în această ţară. Dar mai puţine sunt acelea încărcate cu har, ce te fac să simţi cum pacea, împăcarea sufletească te cuprind şi liniştea ţi se aşterne în suflet facându-te mai bun. Aidoma este şi locul acesta din Platoul Lădăuţilor, scăldat de pârâul cu acelaşi nume, unde fiinţează Mănăstirea cu Hramul Sf. Ioan Botezătorul. Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu şi a creat astfel de locuri predestinate caselor sale, învrednicind pe unii din semenii noştri să le dăruiască, iar pe alţii să se îngrijească de construcţia şi de administrarea acestor lăcaşuri de cult”(…) Ctitorul acestui minunat lăcaş de închinăciune a fost regretatul părinte din partea locului, Gheorghe N. Avram, care s-a părpădit mult prea repede. Dar în cele din urmă şi-a văzut visul împlinit.
După multă trudă, sacrificii, zbateri, pe 24 iunie 2000 a avut loc momenutul mult-aşteptat: Hramul Manastirii, în prezenţa Episcopului de atunci al Harghitei şi Covasnei, „Vlădica Ioan al Munţilor”, a 20 de preoţi, precum şi a primarilor de la acea vreme- Gh. Avram, din Valea Mare, Gh. Marin, din Barcani, Contantin Filofie, din Sita Buzaului, şi a peste 1500 de credincioşi.
Să ne bucurăm de cele trei evenimente importante de astăzi, sperând ca vremea bună să țină cu noi.
Horia C. Deliu
