Toţi cei care ne hrănim existenţa cu limba noastră cea română, descoperirile cuvintelor arhaice folosite de strămoşi nu sunt o simplă curiozitate, ci punţi vii peste timp cu strămoşii noştri. Dobândim astfel o dimensiune nemărginit de frumoasă a vieţii istorice a neamului nostru, ne situăm într-un teritoriu miraculos al exerciţiului românesc de civilizaţie prin vremi şi vremuri.
Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară până la 1918, răspândite doar pe teritoriul Transilvaniei, în ordine alfabetică, doar cu menţiunea primei atestări documentare şi a localităţii/zonei (în paranteză, cu italice, forma preluată de maghiari):
– calabalâc (etimologie turcă) (kalabala/kalabálé) – 1893, Secuime, Ozun, judeţul Trei Scaune;
– camătă (etim. vechea slavă) (kámata) – 1893, Teliu, Trei Scaune;
– cană (etim. bulgară) (kana) – 1878, Ciuc;
– capră (etim. lat. capra) (kápra/capra) – 1625, scaunul Odorhei; 1649, scaunul Micloşoara, D.J.C.A.N., Scaunul Micloşoara, II 4, VL; 1656: scaunul Micloşoara, D.J.C.A.N. Scaunul Micloşoara II/4 f.374,VL;
-care-ncotro (kárinketró) -1903, Păucineşti;
– carte (etim. lat. charta; aici în sens de scrisoare) (kártyalevel) – 1900: Ighiu – judeţul Odorhei;
-caş (etim. lat. caseus) (kászu-turo – caş-brânză) – 1861, Trei Scaune;
-caşcaval (kaskavál) – 1874, judeţul Trei Scaune şi Odorhei;
– căciulă (etim. autohtonă, similar cu albanezul kësul’ë) (kacsula) – 1863, comitatul Odorhei;
– călţun (bocanc cu carâmb scurt) (kálcon) – 1873, Secuime;
-călugăr (etim. slavă) (kaluger) – 1559, fără menţiunea localităţii;
– căpiţă (etim. slavă) (kapica/kaptyica) – 1893, Secuime, judeţul Cluj, Cavnic şi jur;
-cărunta (etim. lat. canutus) (Kerunta – hidronim) – 1894, pârâu la graniţa Ciucului cu Moldova;
-căruţă (etim. de la car, lat. carrus) (karuca – aici în sens de car mai mic) – 1614, Odorheiu Secuiesc; (karuca – aici în sens de codârlă, la mină) – 1884, Zlatna; karucázik – a merge cu căruţa – 1843, Bădeni, scunul Arieş;
– cătran (etim. turcă) (kétrány) – 1880, Sighişoara;
– căţel (etim. lat. catellus) (kecel) – 1838, Secuime;
– căţeluş (kecelus – aici în sens de briceag cu mâner de lemn) – 1893, Trei Scaune;
– căuş (kausa) – 1916, Băţanii Mari;
-cânie-cânieşte (în sens de a face ceva cu greu, în silă) (kinyé-kinyiestyé) – Săcădat (MS);
– cântar (etim. turcă) (kantár) – 1902, Hălmeag;
– cârâi (onomatopeie) (referitor la cloşcă) (kirag) – 1893, Trei Scaune;
– cârjă (etim. slavă) (etim. slavă) (kirzsa – gerzsa) – 1863, comitatele Odorhei şi Trei Scaune;
– cârlan (etim. necunoscută) (miel de circa un an) (kurlan) – 1619, scaunul Brăduţ Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale (în continuare: D.J.C.A.N.), Scaunul Brăduţ, cercetare Vasile Lechinţan (în continuare VL);
– cârnaţ (etim. lat. carnacius) (kérnyász – aici în sens de om slab, bolnăvicios) – 1911, Baraolt;
-cârpă (etim. slavă) (kerpa – aici în sens de basma şi în sens de haină) – 1913, Dămăcuşeni;
-cârpi (kirpál) – 1873, zona Cavnic;
– cârtiţă (etim. slavă) (kertice – aici în sens de bubiţă pe limbă) – 1893, Ozun, judeţul Trei Scaune;
– ce mai (în sens depreciativ: slab, neîndemânatic, mălăieţ) (csemáj) – 1885, Seuca;
– ceafă (etim. autohtonă, cf, albanezul čafë) (csafa) – 1) partea de sus a spinării berbecului – 1903, Sândominic; 2) palmă (dată peste ceafă cuiva) – 1880, Trei Scaune;
-ceapsă (DEX-ul scrie că e de origine maghiară) (csápsza) – 1893, Secuime;
-ceată (etim. slavă) (csata) – 1861, Trei Scaune;
-cercel (etim. lat. circellus) (csercse/csercselye) – cercel: 1526-1528, fără menţiunea localităţii; 1624, scaunul Odorhei, D.J.C.A.N. Scaunul Odorhei, Judecătoreşti, II/9, f.29, VL;
– cetină (etim. bulgară) (csétenye/csetina – aici însens de teren acoperit cu pădure deasă de brazi) – 1838, scaunul Trei Scaune;
– cetiniş (csetenyés/csétinás – aici în sens de pădure tânără de fagi, lăstăriş, în care pot fi şi tufe de alun, mesteacăn etc.) – 1861, judeţul Ciuc;
– Cheţ, că n-am – (Keczkenám – aici în nume de câine) – 1863, Secuime;
– chichiriţă (etim. slavă) (căpuşă – Melophagus ovinus) (kikirce) – 1893, judeţul Ciuc;
-cimpoi (etim. necunoscută) (csampolya) – 1838, Secuime;
-cimpoier (csimponér) – 1745, Hălmeag, comitatul Hunedoara;
-cioară (etim. autohtonă, cf. albanezul sorrë ) (csára) – Dej, 1912 (aici în sens de cioară şi în sens de om cu faţa negricioasă);
-cioarec/cioarici (etim. necunoscută) (pantaloni [de lână]) (csórik) – 1893, Jeledinţi;
-ciocan (etim. slavă) (csokán) – 1913, Dămăcuşeni;
-ciocănitoare (csokonyitára) – 1913, Dămăcuşeni;
– ciocni (etim. slavă) (a ciocni obiecte sau ouă roşii la Paşti) (csoknyál) – 1893, Giurgeu;
– ciocoti (etim. de la cioc, similar cu albanezul čok; a ciocni, a sparge [ouă roşii la Paşti]) (csokotál) – 1912, Dej;
– ciontorog/şontorog (om schilod, infirm, paralizat) (csontorag/ sontorog) – 1863, Trei Scaune;
-ciopli (etim. slavă) (csoplil) – 1863, Cavnic;
– ciordi (etim. ţigănească) (csurdál) – 1861, Trei Scaune;
-cir (etim. slavă) (fiertură de la mămăligă) (csir) – 1911, Făgăraş;
-ciubotar (din ciubotă, etim. ucraineană) (csobotár) – 1698, Săsăuşî, Trei Scaune;
-ciudă (etim. slavă) (supărare) (csuda) – 1863, Cavnic;
-ciulă (etim. necunoscută) ([vită] cu coarne strâmbe) (csulya) – 1692, Budiu de Câmpie, azi Papiu Ilarian;
-ciună (DEX-ul scrie că-i etimologie maghiară) (oreşniţă – Lathyrus tuberosus) – (csunya) – 1768, Căpeni, scaunul Trei Scaune (CV) (în toponim);
– ciupercă (etim. slavă) (csuporka) – 1838, Secuime;
– clătită (de la a clăti, etim. slavă) (kalatyita- aici în sens de plăcintă coaptă pe o piatră fierbinte) – 1893, Trei Saune;
-cloţan (şobolan) (klocán) – 1901, Hălmeag;
-coacăză (etim. autohtonă, similar cu albanezul kokëzë) (kokojza – aici se pune că de la români sunt kokojza şi afonya – afine) – 1792, Gheorgheni (HG);
-coastă (etim. lat. costa) (kaszta) – 1913, Dămăcuşeni;
– coc/cocă (cozonac şi ouă fierte înroşite, sfinţite la Paşti în biserică) (kókonya) – 1878, Ciuc;
– cocârţău (coraslă fiartă) (kokirca) – 1905: Chepeţ (CV);
– cocean (etim. slavă) (kocsány) – 1817, Sic, comitatul Dăbâca;
– cocină (etim. slavă) (coteţ pentru porci) (kócsin) – 1893, Jeledinţi (HD);
– cocioarvă (etim. slavă) (lopată mică de lemn, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine) (kocsorva) – 1883, Dămăcuşeni;
– cocoloş (etim. onomatopeică) (Kokolós – aici poreclă) – 1908, judeţul Ciuc;
– coconi (kokojnátos – aici în sens de a se înfumura/îngâmfa) – 1905, judeţul Odorhei;
– cocuţă (cozonac mic copt cu ocazia sarbătorilor la români, se dă pomană şi la înmormântări) (kokuca) – 1899, Zalău;
– cofă (etim. slavă) (vas de lemn pentru cărat apă) (kofa) – 1893, Potău (SM);
– cojocar (Kozsokár – aici în nume de persoană) – 1910, Ciuc;
– colac (etim. slavă) (kalák – aici în sens de recompensă în bani dată cu anticipaţie pentru readucerea/recuperarea unei vite furate) – 1863, judeţul Odorhei;
– coleză (koleza) – 1894, Budila, judeţul Trei Scaune;
-colibă (kaliba) – 1570, Cluj;
-comarnic (etim. bulgară) (komárnyék) – 1894, Luncani (CJ);
– comănac (komonák/kumunak) – 1893, judeţul Odorhei;
– contraş (paznic de sare) (kontrás/kontorás) – 1861, Trei Scaune;
-copac (etim. autohtonă, similar cu albanezul kopač) (Kopács, aici în toponim) – 1699, Chendu, comitatul Târnava Mare;
-copil (etim. autohtonă, similar cu albanezul kopil) (kopil) – 1914, Tărcaia (BH);
– corb (etim. lat. corvus) (Kurbui – aici nume de cîine) – 1863, Secuime;
-cort (kort – aici în înţeles de colibă făcută din crengi) – 1887, Dămăcuşeni;
-cosor (etim. slavă) (kacor) – 1636, Cluj;
– cotcă (kotyka) – 1912, Secuime;
– cotingoi (în sens de băieţandru leneş) (kotingój) – 1900, Cristuru Secuiesc;
-cracoş ([om] cu picioare strâmbe) (krákos) – 1888, judeţul Solnoc-Dăbâca;
– Crăciun (Krecsun – aici supranume) – 1893, Mihai Viteazul (fostul scaun Arieş);
-crintă (krinta) – 1589, Cluj;
-cruce (etim. lat. crux) (krucsa) – 1669, Aghireşu, comitatul Cluj (aici nume de loc); 1884, Zlatna, aici în sens de fire încrucişate pe răşchitor;
– cuc (etim. lat. cucus) (kuk – aici în sens de în sus) – 1863, judeţul Odorhei, ţinutul Cristurului Secuiesc;
-cucuruz (etim. slavă) (în sens de porumb) (kukuruz) – 1892, Malin (BN);
– cujbă (guzsba) – 1838, Secuime, scaunul Ciuc;
-cumpănă (etim. slavă) (bârnă de lemn aşezată pe un stâlp înalt, având la capăt o greutate şi la celălalt cârligul cu care se scoate apa din fântână) (kompona) – 1681, fără menţiunea localităţii;
– cumsecade (kumszekágye) – 1885, Dej;
– cupă (kupa) – 1593, Secuime;
– cuptor (etim. lat. coctorium) (kuptór) – 1911, Secuime;
– curcă (etim. bulgară) (kurka – aici în sens de haină scurtă pentru femei) – 1893, Jeledinţi (HD);
– curmătură (din curma, etim. autohtonă, similar cu albanezul kurmue) (Kurmaturapataka, aici toponim Pârâul Curmăturii, pârâu) – 1915, Secuime;
-curtean (din curte, etim. lat. curtis) (Kurtan/Kurtán) (în antroponime) – 1601, Beiuş, Bihor; 1614, Călugăreni, scaunul Odorhei, articol Vasile Lechinţan, Românii din scaunele secuieşti la 1614, revista Angvstia, I, 1996; 1624: scaunul Odorhei, D.J.C.A.N. II/9, Scaunul Odorhei, Judecătoreşti, f.29, VL.
– cuscră (din cuscru, etim. lat. consoc[e]rum) (kuszkra) – 1908, Hăghig, Araci, Ariuşd;
– custură (etim. necunoscută) (în sens de cuţit care nu taie, briceag cu mâner de lemn) (kusztura) – 1887, Satu Mare.
(Va continua)
Foto: prima imagine cunoscută cu portul românesc, din timpul Luptei de la Posada, din 1330, contra regelui Carol Robert de Anjou, cu victoria decisivă a românilor. Este imagine din Cronica pictată de la Viena, cca. 1360.
Dr. Vasile Lechințan
