Ziua Culturii Naționale 2026 va fi marcată, la Sfântu Gheorghe, printr-o serată muzicală și vizuală de sărbătoare organizată de Centrul de Cultură Arcuș, în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Covasna, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Consiliului Județean Covasna.

Dimensiunea vizuală a  evenimentului cultural care va avea loc joi, 15 ianuarie  a.c., de la ora 18.30, în Casa Muzicii din Sfântu Gheorghe (str. Oltului nr.6), este oferită de expoziția de pictură „Aripi de îngeri”, semnată de artista Ana Maria Panaitescu, ale cărei lucrări invită la reflecție și contemplare, printr-un limbaj plastic care dialoghează firesc cu muzica și propune o meditație vizuală asupra echilibrului fragil dintre materie și spirit.

Potrivit organizatorilor, după vernisaj, urmează concertul cameral susținut de cvartetul NaunART, care propune o călătorie sonoră inspirată din bogata tradiție muzicală românească, reunind lucrări de Ionel Croitoru, Ciprian Porumbescu și Nicușor Silaghi, alături de aranjamente originale ale ansamblului. Muzica devine astfel un spațiu al memoriei și al expresiei vii, în care muzica clasică și creația cultă se întâlnesc într-o formulă sonoră contemporană.

Vă așteptăm să celebrăm împreună Ziua Culturii Naționale, în Casa Muzicii din Sfântu Gheorghe, care în seara lui 15 ianuarie 2026 devine casa tuturor celor ce prețuiesc muzica și artele vizuale! Intrarea este liberă”, au transmis organizatorii.

***  

Ana Maria Panaitescu lucrează în special cu medii artistice mixte, la granița dintre mai multe forme de expresie. În creația sa se întâlnesc pictura, obiectul textil, sculptura, colajul, instalația și, uneori, chiar sugestii sonore sau spații de liniște. Este o artă care nu se lasă ușor încadrată, ci invită privitorul la reflecție și la explorarea experienței personale. Lucrările sale sunt rezultatul unor căutări profunde  și sunt inspirate de texte fundamentale ale tradiției creștine, precum Ierarhia cerească și Numele divine, atribuite Sfântului Dionisie Areopagitul.

Alina Nauncef  îmbină cu naturalețe activitatea de interpret muzical cu cea didactică și managerială. Activează ca violonistă în diverse formule — duo vioară–pian, cvartetele Impressione, Naun ART și Filarmonica Brașov, unde este membră a partidei de vioara I — și este, totodată, profesor de vioară la Facultatea de Muzică din Brașov, ocupând și funcția de prodecan responsabil cu studenții. Biografia muzicală a Alinei Nauncef  cuprinde numeroase recitaluri și concerte susținute în țară și în străinătate.

Maria Crețu-Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail