Lucrările de modernizare în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe au decurs conform planurilor, astfel că se apropie de finalizare în zona din faţa Consiliului Judeţean și a Prefecturii Covasna.
Potrivit www.sfantugheorgheinfo.ro, conform primarului Antal Árpád, termenul pentru finalizarea lucrărilor este 11 decembrie, însă acestea ar putea fi gata chiar mai repede, până la sfârşitul acestei luni.
„Aici a fost amenajată o platformă plană unde să poată fi amplasat un patinoar pe timpul iernii, dar care să poată fi folosită şi ca scenă pentru diferite evenimente cultural-artistice.
În ceea ce priveşte alte lucrări din oraş, chiar dacă Primăria are mai multe contracte de execuţie semnate pentru modernizări de străzi, de exemplu, nu va da ordinul de începere a lucrărilor, pentru că evident nu pot fi finalizate anul acesta.
Se va încerca să fie închise cât mai multe şantiere, urmând ca la primăvară să fie începute şantiere noi.”- arată sursa citată.
M.D.C.