A doua zi a Universităţii de la Izvoru Mureşului a fost dedicată, în prima parte, prezentării proiectelor şi demersurilor pentru menţinerea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi iniţiativelor guvernamentale pentru dezvoltarea comunitară din această zonă.
În contextul actual al pandemiei provocate de COVID-19, dezbaterile ediţiei a XVIII-a a Universităţii de la Izvoru Mureşului, care au început luni, se desfăşoară în condiţii atipice, în format online. Moderatorul discuţiilor de ieri, prof. dr. Costel-Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, a precizat faptul că tot din cauza problemelor cauzate de criza sanitară, de care trebuie să se ocupe, nici prefecţii din Harghita, Covasna şi Mureş nu au putut participa la conferinţă, deşi se aflau în program.
În debutul dezbaterilor, pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, coordonatorul Serviciului pentru Dezvoltare Comunitară din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a prezentat proiectele guvernamentale susţinute şi finanţate prin structura pe care o conduce în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Astfel, pr.prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, a subliniat că Guvernul României, prin premierul Ludovic Orban şi secretarul general al Guvernului Antonel Tănase, acordă o atenţie deosebită zonei.
Acesta a reamintit că este prima dată când prin reorganizarea Secretariatului General al Guvernului (SGG) din acest an s-a creat Serviciul de Dezvoltare Comunitară, la iniţiativa Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care să se ocupe şi de problematica din zonă. De asemenea, a precizat şi faptul că „într-un timp record” serviciul a reuşit să deschidă trei spaţii de lucru în zonă: în Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, iar pentru Harghita „a fost o gândire strategică să se deschidă la Topliţa”. Rolul colaboratorilor de la aceste birouri este şi de a monitoriza activitatea, „de a ne transmite în timp real diverse situaţii”.
- Ce poate face această structură când e vorba despre proiecte majore, care nu pot fi finanţate de SGG
Pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea a explicat şi cum poate sprijini serviciul pe care îl conduce proiectele majore din această zonă. Şi a dat exemplu o problemă majoră de la Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, unde calea ferată nu este funcţională pentru că un anumit pod este deteriorat. Totodată, a dat şi exemplul Topliţei, unde există deocamdată problema alimentării cu gaze naturale sau faptul că se doreşte exploatarea turistică a Munţilor Călimani. Pentru „toate aceste proiecte majore, care sunt foarte importante pentru zonă, noi putem să facem următorul lucru: să le punem într-un raport, într-o sinteză şi prin secretarul general (n.n. – al Guvernului) să ajungă ca problematică direct la premier şi să fie prinse de ministerele de resort în zona interesului, să zicem, imediat. „Ţine de categoria politicilor publice”.
- Implementarea proiectelor care nu au fost anulate de pandemie şi care sunt finanţate de SGG
În ceea ce priveşte proiectele finanţate prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară, pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea a explicat că s-a dorit, deşi serviciul a început să funcţioneze în luna iunie, implementarea celor care nu au fost împiedicate de coronavirus. Proiectele care nu au mai putut fi implementate din cauza regulilor impuse de pandemie au posibilitatea să fie derulate anul viitor.
Concret, a continuat acesta dând mai multe exemple, au fost depuse foarte multe proiecte de către Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), unele fiind aprobate şi implementate.
Fundaţia „Mihai Viteazul” derulează un proiect cu 450 de elevi şi 450 de părinţi din cele 3 judeţe: „Educaţie prin antreprenoriat. Exploatarea noilor tehnologii, consiliere şi informare în carieră”.
Asociaţia Cununa Carpaţilor din Întorsura Buzăului implementează un proiect despre păstrarea tradiţiei prin port popular.
De asemenea, au fost sprijinite şi proiectele Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni, Asociaţiei social-educative „Andrei Şaguna”. Totodată, sprijin a primit şi Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei. (Ca o paranteză, pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea a povestit că pentru Catedrala din Miercurea Ciuc, care are hramul Sf. Nicolae, a fost dăruită o părticică din moaştele Sf. Nicolae).
„Sunt foarte multe proiecte. (…) Toate activităţile care au fost propuse şi au putut să se desfăşoare sunt finanţate de Serviciul de Dezvoltare Comunitară”, a spus coordonatorul structurii.
Acesta a mai precizat că serviciul are şi alte atribuţii, care ţin de promovarea imaginii României în lume, dar implementează şi programul de Intership care se adresează studenţilor „şi sperăm ca la anul să avem locuri pentru tinerii din Covasna, Harghita şi Mureş”.
„Închei cu promisiunea că de aici tot ce veţi propune ca finanţare în limitele legii şi prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 125/2020, vor fi finanţate şi veţi avea tot sprijinul. De asemenea, aveţi în zonă patru colaboratori ai noştri care pot prelua doleanţele, dorinţele, evenimentele şi vă vor ajuta în implementarea proiectelor dvs.”, a conchis coordonatorul Serviciului de Dezvoltare Comunitară din cadrul SGG.
La rândul lor, reprezentanţii Serviciului de Dezvoltare Comunitară în judeţele Harghita (Bianca Păcurar), Covasna (Dan Ardelean şi Larisa Axinia) şi Mureş (Dragoş Burghelea) au prezentat aspecte din activitatea desfăşurată în scurtul timp de la înfiinţare, precum şi viziunea lor în ceea ce priveşte acţiunile viitoare ale acestei structuri guvernamentale în teritoriu.
Dr. Ioan Lăcătuşu: „Ne exprimăm speranţa că atât proiectele finanţate de către Secretariatul General al Guvernului, cât şi cele pentru care solicităm sprijin pentru a fi finanţate de alte ministere să îşi găsească rezolvarea în anul 2021”
Dr. Ioan Lăcătuşu, directorul ştiinţific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, a evidenţiat proiectele care sunt în pregătire şi pe care intenţionează instituţia pe care o reprezintă să le depună în anul 2021 spre finanţare la Serviciul de Dezvoltare Comunitară din cadrul SGG.
De asemenea, dr. Ioan Lăcătuşu a prezentat şi lista priorităţilor identificate de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, fiind vorba despre proiecte care nu sunt finanţate de Serviciul pentru Dezvoltare Comunitară, ci au nevoie de sprijin pentru a fi urmărite şi introduse pentru finanţare la diferite ministere. Printre acestea, a amintit şi de construcţia unei săli de sport adecvate pentru Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului, unde lucrurile trenează de ani de zile.
„Ne exprimăm speranţa că atât proiectele finanţate de către Secretariatul General al Guvernului, cât şi cele pentru care solicităm sprijin pentru a fi finanţate de alte ministere să îşi găsească rezolvarea în anul 2021. În ceea ce ne priveşte ca forum civic, ca instituţii de cultură şi asociaţii culturale, asigurăm Secretariatul General al Guvernului de toată disponibilitatea noastră de a fi parteneri loiali, pragmatici, direct interesaţi, ca aceste proiecte să se realizeze. De aceea, avem o şansă pe care am aşteptat-o de 30 de ani să putem realmente colabora cu o structură guvernamentală în interesul nostru şi nu împotriva concetăţenilor maghiari, ci dimpotrivă, cu reabilitarea situaţiei că de ani de zile am fost marginalizaţi şi nu am beneficiat de această finanţare”, a conchis dr. Ioan Lăcătuşu.
„Cu siguranţă că acest parteneriat inaugurat în acest an cu această structură nou-înfiinţată în cadrul Secretariatului General al Guvernului va aduce proiecte înfăptuite în cel mai înalt grad, văduvită atâţia ani de sprijin consistent, cum ar trebui”, a completat şi moderatorul întâlnirii, prof. dr. Costel-Cristian Lazăr.
- Programul de burse „Români pentru români” al Asociaţiei „Calea Neamului”
Dr. Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei „Calea Neamului”, a vorbit despre programul de burse „Români pentru români”, derulat de organizaţia neguvernamentală pe care o conduce în parteneriat cu gruparea „Grai străbun”. Conform sursei citate, bursele se adresează elevilor înscrişi la şcolile şi la secţiile cu predare în limba română din Covasna, Harghita, Mureş, Satu Mare şi partea de vest a judeţului Bacău, zona Ghimeş-Făget – Palanca. „Ne interesează aceste zone unde, din păcate, încă mai există fenomenul maghiarizării, în care statul ungar acţionează în mod direct. Ştim cu toţii că fiecare elev care este înscris la secţia cu predare în limba maghiară sau la o unitate de învăţământ cu predare în limba maghiară primeşte bursă direct din partea statului maghiar, iar la aceasta se adaugă şi alte burse care vin din partea unor asociaţii sau fundaţii maghiare din România şi de dincolo. Aşadar, prin acest proiect al nostru încercăm un pic să compensăm acest lucru. Deocamdată este un pas foarte mic. Dar trebuie să ţinem minte că orice drum, pentru a fi construit, trebuie să fie început. Iar începutul, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am hotărât să-l facem noi”, a explicat dr. Mihai Tîrnoveanu.
Bursele sunt adresate elevilor care au rezultate bune la învăţătură şi în acelaşi timp o situaţie materială mai deficitară. Până în prezent au intrat în acest program 10 copii, din mai multe localităţi, printre care şi din comuna harghiteană Tulgheş.
Valoarea burselor este de 1.500 de lei pe an. Banii pot fi cheltuiţi exclusiv pentru educaţia copiilor şi nevoile stringente ale fiecărei gospodării.
Bursele se acordă din fondurile strânse din donații de Asociația „Calea Neamului”. Cei care doresc să doneze o pot face în contul Asociației Calea Neamului, deschis special pentru acest scop (RO77BRDE080SV91101760800). La sfârșitul fiecărei săptămâni va fi publicat un extras de cont pentru o transparență totală.
***
În a doua parte a dezbaterilor,Herman Rosner, expert în economia turismului şi autor de Ghiduri Turistice, a avut o interesantă prezentare despre „Valorificarea resurselor turistice ale localităţilor din sud-estul Transilvaniei”.
***
Universitatea de la Izvoru Mureşului este organizată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin intermediul Centrului Cultural Topliţa, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului şi sprijinită de Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Serviciul pentru Dezvoltare Comunitară.
https://informatiahr.ro/