De Ziua Imnului Naţional al României, naistul Nicolae Voiculeţ împreună cu 40 de artişti vor interpreta „Deşteaptă-te, române!” la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, informează un comunicat al Institutului Cultural Român transmis AGERPRES.

Proiectul „Ziua Imnului Naţional în sunetele naiului românesc”, susţinut de ICR, va fi difuzat atât pe pagina de Facebook a naistului, cât şi pe cea a institutului.

„În toate concertele mele cânt Imnul României cu lacrimi în ochi, dar cu o mare speranţă şi onoare. Acum îl voi cânta peste întreaga Românie, de la cea mai înaltă cruce din lume. Pentru mine, Imnul Naţional nu este un simplu cântec care se intonează doar pentru a marca nişte momente, el este o rugăciune în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru România şi un imn al demnităţii neamului românesc, este un îndemn pentru cei care vor să apere această ţară şi să o cinstească. Vă aştept să cântăm cu toţii într-un glas, peste întreaga Românie, Imnul nostru Naţional!”, afirmă naistul Nicolae Voiculeţ.

„Deşteaptă-te, române!”, imnul naţional al României, îşi are originea în poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu, şi a fost publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Poemul a fost inspirat dintr-o melodie culeasă de Anton Pann.

Pe 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost intonat oficial pentru prima dată în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

După Revoluţia din 1989, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, iar Ziua Imnului a fost instituită în anul 1998 prin Legea nr. 99.

Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, denumită oficial Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, este un monument istoric situat în Munţii Bucegi. Acesta este de forma unei cruci latine, având o înălţime de 39,3 metri şi a fost construit între anii 1924-1928 în apropiere de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2.291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuţi în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial. În anul 2013, acest monument a fost desemnat, de Guinness World Records, ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Evenimentul, care face parte din turneul naţional D.O.R. (Dumnezeu Ocroteşte România), iniţiat de artist, este organizat de Asociaţia Culturală „Nicolae Voiculeţ”, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român, al Primăriei oraşului Buşteni şi al Jandarmeriei Române.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail