Polițiștii din cadrul  Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați luni, 27 iulie, în jurul orei 11.00, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier cu victimă  pe strada  Oltului din municipiul Sfântu Gheorghe.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au constatat că o femeie de 51 ani, în timp ce conducea un autoturism  pe strada Oltului, din direcţia Bulevard General Grigore Balan către strada 1 Decembrie 1918, la o trecere pentru pietoni nu a acordat prioritate de trecere pentru 2 pietoni, angajați în traversarea drumului în mod regulamentar, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a celor doi pietoni, respectiv o femeie de 58 de ani care manevra un scaun cu rotile în care se afla un bărbat de 64 de ani.

Conducătoarea  autovehiculului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ şi i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În continuare se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracțiunii de vătamare corporală din culpă.

 

                     IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail