Amânată din cauza prognozei meteo nefavorabile, acţiunea de dezinsecţie de la Sfântu Gheorghe va avea loc astăzi și mâine.
Potrivit reprezentantului Biroului de imagine al Primăriei Sf.Gheorghe, Vlad Manolăchescu, la cererea crescătorilor de albine, acţiunea aeriană a fost mutată luni seară după ora 20.00, urmând să se desfăşoare până la apunerea soarelui. Din cauza acestui lucru, va fi necesară o a doua trecere pe deasupra oraşului care va avea loc marţi dimineaţă, între orele 6.00 şi 8.00.
„Acţiunea la sol va avea loc luni seară în zonele cu potenţial de înmulţire a ţânţarilor şi insectelor.
Insecticidul folosit – Cymina Plus – este atestat de Ministerul Sănătăţii și nu prezintă un risc pentru sănătatea umană sau animală.
A doua acţiune de dezinsecţie va avea loc într-un interval de 10-14 zile de la prima acţiune, în funcţie de condiţiile meteo, urmând să anunţăm locuitorii din timp despre data exactă.”- menționează aceeași sursă.
M.D.C.