Evenimentele ParCult care au debutat la începutul acestei luni cu proiecția, în aer liber, a cinci filme maghiare, cu subtitrare în limba română, continuă.

Astfel, în  următoarele două săptămâni, în Parcul Memorial ’56, situat în vecinătatea Casei de Cultură Kónya Ádám din Sf.Gheorghe, vor fi proiectate patru  filme de succes: două filme românești: „La Gomera” și „Un prinț și jumătate”, respectiv două filme maghiare: „Kincsem – Pariul secolului” și „Un fel de America 3.”

Filmele vor fi subtitrate în limba română respectiv limba maghiară.

Potrivit coordonatorului  de programme al Cinema Arta by Cityplex, Endre Lazar-Prezsmer, proiecțiile vor începe de la ora 21:30. Acesta a menționat că  bilete se pot cumpăra la prețul de 10 lei, respectiv de 5 lei, de la casa de bilete Cinema Arta, în zilele de luni, miercuri și vineri între orele 12.00 și 20.00, iar marți, joi și în caz de zile ploioase, între orele 14:00 și 22:00.

„Participarea la proiecțiile de filme va avea loc conform normelor sanitare în vigoare care se aplică în prezent: măsurarea temperaturii la intrarea în curte, ocuparea locurilor în ordinea sosirii, pe scaune așezate la distanță corespunzătoare unul de celălalt. Se recomandă purtarea măștii de protecție! ” – se arată într-un comunicat transmis către Redacția Mesagerul de Covasna.

Organizatorii, Cinema Arta by Cityplex și Casa de Cultură Kónya Ádám, își rezervă dreptul de modificare a programului!

PROGRAM:

21.07. – marți – 21:30 h   (în caz de ploaie: 22.07.)

La Gomera (2019, RO, FRA, GER, sub.HU – 93’)

23. 07. – joi – 21:30 h  (în caz de ploaie: 24.07.)

Kincsem – Pariul secolului (2017, HU, sub.RO – 121’)

28. 07. – marți 21:30 h   (în caz de ploaie: 29.07.)

Un prinț și jumătate (2018, RO, sub.HU – 113’)

30.07. – joi – 21:30 h (în caz de ploaie: 01.08.)

Un fel de America 3. (2018, HU, sub.RO – 103’)

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail