Toate cabinetele Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, închise din cauza pandemiei, îşi vor relua activitatea începând cu data de 15 iunie, a declarat marţi, managerul instituţiei, Andras Nagy Robert.

Acesta a amintit că o parte dintre cabinete, respectiv Obstetrică-Ginecologie, Reumatologie, Medicină Internă, Hematologie, Gastroenterologie, Nefrologie, Urologie, Oncologie, Pediatrie, Diabetologie, Endocrinologie, Neurologie, Cardiologie, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică şi Psihiatrie Adulţi, şi-au reînceput activitatea în data de 2 iunie, iar celelalte vor acorda din nou consultaţii începând de luna viitoare.

„Din 15 iunie vor începe activitatea şi celelalte cabinete din Policlinică”, a declarat, pentru AGERPRES, Andras Nagy Robert.

Potrivit acestuia, programările se vor face în continuare online, pe site-ul instituţiei, iar pacienţii care vor veni la consultaţii vor trece în prealabil printr-un triaj epidemiologic.

„O să treacă prin triaj prealabil (…), vom face un screening prealabil pentru a identifica eventuala infectare cu coronavirus. În toate situaţiile, rugămintea noastră este de a respecta programările pentru pacienţi, ca aparţinătorii să însoţească pacienţii doar în cazuri justificate şi maxim o persoană. Şi în această situaţie, pacienţii, respectiv aparţinătorii, trebuie să poarte mască de protecţie. (…) Insist pe respectarea programărilor, de a nu veni mai repede cu ore sau jumătăţi de oră înainte de ora programată”, a declarat managerul spitalului.

Andras Nagy Robert a mai spus că, în perioada în care policlinica a fost închisă din cauza COVID, medicii au continuat să acorde consultaţii, majoritatea în regim de telemedicină, prin intermediul telefonului sau internetului, iar spitalul va continua să dezvolte acest sistem de consultaţii la distanţă în cazurile care nu necesită prezenţa fizică a pacientului la cabinet.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail