Guvernul va acorda un procent de până la 30% din salariul brut companiilor care vor angaja oameni aflaţi în căutarea unui loc de muncă, a anunţat, miercuri, premierul Ludovic Orban.

„Vom acorda un procent de până la 30% din salariul brut companiilor care vor angaja oameni aflaţi în căutarea unui loc de muncă, vor oferi locuri de muncă cetăţenilor români care sunt căutarea unui loc de muncă, pe o perioadă de cel puţin trei luni de zile. De asemenea, există o serie de cetăţeni, de categorii de angajaţi pentru care angajarea este mai dificilă, cum sunt tinerii absolvenţi, cum sunt persoanele aflate aproape de vârsta de pensionare şi care mai greu îşi găsesc locuri de muncă pe piaţa muncii. Pentru aceste categorii vom dezvolta instrumente de susţinere a angajărilor mult mai generoase, susţinând un procent semnificativ din salariul brut, o perioadă de timp mai lungă. Sigur că aceste măsuri vor fi luate cu anumite condiţii, pe care noi le considerăm fireşti şi anume după încetarea perioadei de plată a sumei în cadrul măsurilor active, o perioadă de timp, compania să menţină angajaţii care au beneficiat de aceste măsuri active”, a explicat prim-ministrul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

 

Conform lui Orban, există aproape 600.000 de români care s-au aflat în şomaj tehnic şi până la 700.000 de români care în perioada următoare vor fi în căutarea unui loc de muncă. El a adăugat că unui număr de aproape 350.000 de persoane le-a fost încheiat contractul de muncă, iar între 300.000 – 350.000 de români s-au întors în ţară şi vor vrea să se angajeze.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail