Conducerile Consiliilor Judeţene Covasna şi Braşov au decis, miercuri, în cadrul unei reuniuni de lucru desfăşurată on-line, să susţină cu prioritate construirea drumului expres ce urmează să facă legătura între municipiul Sfântu Gheorghe şi viitorul aeroport civil de la Ghimbav-Braşov.
„Este un proiect de maximă urgenţă pentru dezvoltarea ambelor judeţe. Drept urmare, reprezentanţii celor două judeţe au convenit să pună acest proiect pe lista priorităţilor ce trebuie trimisă la Alba Iulia, la Agenţia de Dezvoltare Centru, pentru a stabili obiectivele de finanţare în perioada următoare. Pregătirile privind drumul-expres – documentaţia topografică şi planificarea traseului – au fost deja incluse în bugetul din acest an al ambelor judeţe”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Covasna, remis miercuri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei au mai fost discutate şi alte proiecte de dezvoltare comunitară şi regională, printre care şi reabilitarea drumului Malnaş Băi – Baraolt – Augustin – DN1, dar şi stadiul lucrărilor la aeroportul din Ghimbav.
„Viaţa nu se opreşte nici în perioada coronavirusului, investiţiile, lucrările trebuie continuate, iar pentru noi, cei din judeţul Covasna, este o prioritate colaborarea cu judeţul Braşov. Avem mai multe proiecte comune, încă de la început am susţinut construirea aeroportului din Braşov şi toate dezvoltările infrastructurale legate de aeroport. Modernizarea infrastructurii covăsnene nu se poate opri la limita judeţului nostru, ci are sens şi este utilă atunci când se încadrează într-o viziune coerentă, la nivel regional. De exemplu, aşa sunt proiectele europene ce vizează modernizarea reţelei de drumuri din zona Baraolt sau planul drumului-expres (…) Cât priveşte modernizarea drumurilor judeţene ce leagă zona Baraolt, la noi, în judeţul Covasna, tronsonul porneşte de la Malnaş-Băi şi trece prin pasul Hatod, Băţanii Mari, Baraolt, până la podul de la Augustin, unde e limita judeţului, iar de acolo preia judeţul Braşov spre Augustin, Ormeniş, Apaţa, Măieruş, până la DN1. În judeţul Covasna, lucrările vor demara la începutul lunii mai şi în curând vor începe şi în judeţul Braşov, pentru că este interesul nostru să terminăm în acelaşi timp lucrările şi să predăm circulaţiei acest tronson de drum”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, citat în comunicat.
Legat de aeroportul de la Ghimbav, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Ioan Veştea, a menţionat că ordinul pentru construirea terminalului s-a dat în 10 martie şi că, dacă lucrurile vor merge conform planurilor, atunci acesta va putea fi inaugurat anul viitor.
„În prezent suntem într-un progres foarte bun, am avut lucrări ample. Avem toată convingerea că până la finele anului acesta putem să ajungem într-un progres de 90% şi am toată convingerea că, începând cu anul viitor, dacă nu vor apărea situaţii neprevăzute, aeroportul de la Braşov va putea deveni operaţional”, a afirmat Adrian Ioan Veştea, potrivit sursei citate.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES