Elevii şi copiii de grădiniţă se întorc la cursuri, de luni. Semestrul al II-lea din acest an şcolar  va continua de pe 23 aprilie până pe 22 iunie.

În acest semestru, elevii vor avea de trecut de câteva examene importante. Astfel, începând cu 25 iunie, elevii de clasa a opta vor trebui să treacă de probele de la Evaluarea Naţională, după care urmează emoţiile admiterii la liceu.

Şi elevii de clasa a XII-a vor avea de trecut de emoţiile unui examen important. Începând cu 11 iunie, aceştia vor susţine  probele de bacalaureat.

Vacanţa de vară va începe pe 23 iunie şi se va termina pe 9 septembrie .

Chiar dacă până la vacanţa de vară mai e cale lungă, între timp elevii şi preşcolarii se vor putea bucura de câteva zile libere, cu ocazia unor sărbători. Astfel,  marţi, 1 mai 2012, de Ziua Muncii şi luni, 4 iunie 2012- a doua zi de Rusalii sunt zile libere prevăzute de lege , în care  nu se organizează cursuri.

Şi studenţii de la Extensia universitară din municipiul Sfântu Gheorghe a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca se întorc la ore, de luni. Aceştia, mai puţin cei din anii terminali, vor avea cursuri până în 10 iunie, urmând ca apoi să intre în sesiunea de examene.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail