Primarul Antal Arpad a subliniat că municipiul Sfântu Gheorghe a achitat anul trecut toate datoriile către bănci şi către furnizori şi a intrat în noul an şi cu o rezervă de 15,5 milioane de lei.

Potrivit acestuia, bugetul municipiului Sfântu Gheorghe va mai creşte până la finele anului, urmând să intre fonduri de la Guvern şi din proiecte finanţate de Uniunea Europeană.

„Vom putea face un pas înainte în fiecare domeniu, în unele un pas mai mare, în alte unul mai mic, dar nu va fi regres în niciun domeniu de activitate în municipiul Sfântu Gheorghe”, a declarat primarul Antal Arpad.

Acesta a apreciat faptul că bugetul a putut fi aprobat în luna ianuarie, spre deosebire de alţi ani, când a fost votat abia în primăvară.

„În viaţa Primăriei cel mai important moment este adoptarea bugetului (…) Anul acesta un singur cetăţean a formulat observaţii la proiectul de buget, ceea ce eu cred că este un semnal bun, cred că acest lucru trebuie interpretat ca un semn de încredere din partea cetăţenilor (…) În ultimul deceniu averea oraşului a crescut foarte mult, datoriile oraşului au scăzut considerabil, de fapt au ajuns la zero. Eu cred că acest lucru este foarte important. Anul trecut am adoptat bugetul pe data de 11 aprilie, iar faptul că anul acesta am avut posibilitatea să fie adoptat pe 31 ianuarie este un semn pozitiv şi este şi meritul Guvernului, trebuie să recunoaştem acest lucru (…) Chiar mă uitam că la începutul anilor 2000 întotdeauna prima hotărâre a Consiliului Local a fost adoptarea bugetului, deci hotărârea numărul 1 a fost adoptarea bugetului, iar anul trecut a fost hotărârea cu numărul 135 şi anul acesta cu numărul 31. Eu cred că aşa ar fi normal într-o ţară normală, ca prima hotărâre care se adoptă la început de an să fie bugetul (…) Anul acesta pornim cu un buget de 147,5 milioane de lei, în care este inclusă şi o sumă de 15,5 milioane de lei din anul precedent, care cu siguranţă va mai creşte semnificativ, pentru că avem peste 121 de milioane de euro din proiecte europene câştigate, iar parte din această sumă va apărea în buget în cursul acestui an”, a declarat primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, Primăria are o listă lungă de proiecte de investiţii, dar principala provocare o va constitui găsirea unor firme care să execute lucrările, aceasta fiind o mare problemă la nivel naţional.

„Bugetul va creşte, vom avea fonduri pentru a face investiţii care pot îmbunătăţi semnificativ condiţiile de viaţă ale locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe, dar în următorii trei ani provocarea este dacă vom găsi contractori care să execute lucrările (…), dacă vor fi firme de construcţii care să execute. Degeaba sunt bani dacă nu există cine să construiască proiectele (…) Aceasta este provocarea”, a mai spus primarul Antal Arpad.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail