Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal, în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, după ce miercuri aproximativ 200 de localnici s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka, oamenii susţinând că le este teamă ca la ei în comună să nu vină migranţi, care să le „impună cultura lor” şi să le pună în pericol siguranţa.

„Încă din zilele trecute, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost înregistrat un dosar de cercetare penală faţă de infracţiunea de incitare la ură sau discriminare, în ideea în care trebuie să lămurim mai întâi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să identificăm eventualele persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestei fapte. Deocamdată infracţiunea este cercetată in rem, aşa a fost înregistrată, urmând ca aceasta să aibă, e posibil, (…) un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul. Important este să clarificăm toate cauzele, toate împrejurările, toate detaliile şi toate aspectele legate de acest caz”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspectorul Gheorghe Filip.

El a adăugat că, potrivit Codului penal, pedeapsa pentru această infracţiune este de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă, în funcţie de hotărârea instanţei.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail