În interviul dat de dl. prof.univ.dr. Ioan Sabău Pop domnului Mihai Groza pe tema gravă a „retrocedărilor” făcute în ţara noastră unor biserici maghiare, dl. prof.univ.dr. Ioan Sabău Pop mă acceptă şi pe mine, dar parcă iritat, că aş fi intervenit şi eu în această problemă, dar cu un Nu clar în faţă, astfel:

– dl. Mihai Groza: „Istoricul Vasile Lechinţan din Cluj are serioase intervenţii pe acest subiect care arată într-un mod pur şi simplu uimitor cât de idioţi putem fi uneori.

– dl. prof.univ.dr. Ioan Sabău Pop: Nu este Lechinţan singurul, sunt multe cercetări şi studii, unele cu semnificaţie juridică, numai că nu le citeşte cine trebuie …”

A se vedea şi pe internet (postare Dan Tanasa 4 decembrie a.c.) serialul: Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (6)

Cu respect vreau să-i aduc la cunoştinţă dl.-ui prof.univ.dr. Ioan Sabău Pop, dacă nu a aflat până acum, că,  totuşi, Lechinţan este chiar singurul istoric om de ştiinţă care s-a ocupat din 1990 până în prezent de problema fostelor proprietăţi ale fondurilor tereziene administrate de Statusul Romano-Catolic Ardelean şi a finalizat aceste cercetări cu rezultate clare şi ferme – acceptate şi de DNA Târgu Mureş, de exemplu -, rezultate care pot fi clar folosite de Guvernul României, de Justiţia Română, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării dacă nu am avea şi nu am fi avut laşi şi incompetenţi în aceste instituţii mari ale statului român care se ocupă de această problemă. Practic România este distrusă şi învinsă dacă vedem că elevii români sunt alungaţi din instituţiile şcolare create din fondurile publice tereziene, statul român plăteşte, umil şi slăbănog,  chirie la „învingătorii” care au alungat pe copiii români din aceste instituţii, iar românii se ceartă zgomotos între ei şi se neglijează reciproc care sunt mai deştepţi în acest domeniu.

Repet: Lechinţan nu este singurul, ci chiar singurul istoric om de ştiinţă care a lămurit problema. Sigur că s-au mai băgat în treabă unii amatori şi unii nechemaţi, care au compilat masiv din Onisifor Ghibu, preluîndu-i şi chiar greşelile marelui profesor clujean, dar aceşti băgăreţi mai mult au încurcat lucrurile, că de-i punea UDMR-ul să se bage, nu reuşeau atât de mult udemeriştii în a arunca praf în ochi pentru a nu se vedea ce au comis în această ţară în acest domeniu. Deci Lechinţan a lămurit clar şi ştiinţific problema, nu Universitatea „Babeş-Bolyai”, care „secole” a fost sub stăpânirea lui Marga şi ţinută numai în lumea abstractă, „multiculturală, multietnică”  şi necoborâtoare la lucruri unde te poţi şi unge cu „naţionalism”, cu „conflicte interetnice”  (deşi lămurirea unor probleme istorice grave nu înseamnă deloc naţionalism şi nici intenţie de dărâmare a şandramalei, ţinută ostentativ în braţe, numită „multiculturalism”, cu înţelesul pe care-l vrea fiecare) şi care nici nu considera că trebuie să se aplece asupra acestui „mărunt” aspect al istoriei noastre (deşi Universitatea românească interbelică a Clujului chiar s-a implicat cu o ţinută demnă), nici Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, nici alte instituţii academice din ţară. Aşa se face că datorită cercetărilor lui Lechinţan am reuşit să stopez această „retrocedare”, de fapt împroprietărire pe nedrept, antiromânească. Aşa se face că am atras atenţia Justiţiei Române că Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia – care prin episcopul György Jakubinyi a înşelat statul român şi a obţinut pe nedrept numeroase clădiri istorice din Transilvania – nu este proprietara fondurilor tereziene.

Exemplele privind oprirea hemoragiei aşa-ziselor retrocedări prin cercetările mele sunt numeroase. Nimeni nu m-a felicitat vreodată, nicio decoraţie nu s-a lipit de mine pentru acest fapt cu adevărat patriotic şi cinstit al meu, nu am obţinut venituri ca alţii pe această temă, dar nici nu vreau să fiu trecut şi eu, acolo, în treacăt, cu un Nu în faţă, în această problemă la care am muncit timp de treizeci de ani şi să fie citaţi şi puşi în faţă amatori, băgăreţi, de altfel bine intenţionaţi, dar pe care nicio istorie ştiinţifică nu-i va lua vreodată în seamă.

Vasile LECHINȚEAN

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail