Uniunea Democrată Maghiară din România a luat decizia, marți, să nu intre la guvernare într-un viitor Cabinet Veștea, a anunțat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii.
Decizia a fost luată într-o ședință maraton a Consiliului unional, votul fiind secret.
„Astăzi am luat decizia numai cu privire la intrarea la guvernare și am decis că UDMR nu va intra la guvernare. Motivele acestei decizii sunt următoarele: în acest moment nu vedem cum s-ar putea contura o majoritate transparentă și stabilă în Parlamentul României pentru sprijinul guvernului Veștea. După toate calculele aritmetice pe care le-am văzut și în presă, am văzut că ar fi nevoie și de voturile neafiliaților care provin din SOS și POT, am văzut că sunt diverse încercări și în privința AUR și n-am dori să ajungem în aceași barcă cu acești deputați și senatori neafiliați care vin din aceste partide. Acesta este un element principal care a guvernat decizia noastră”, a declarat Csoma Botond la finalul ședinței.
El a precizat că, potrivit Statutului UDMR, decizia finală aparține grupurilor parlamentare.
„Statutul UDMR prevede două elemente. Acum am decis în privința participării la guvernare și am decis în Consiliul Permanent că UDMR nu va face parte din guvern. Consiliul Permanent a formulat o recomandare, dar nu Consiliul Permanent ia decizia, dacă nu participăm la guvernare, atunci grupurile reunite din Camera Deputaților și Senat iau decizia în mod autonom și decizia finală va fi luată de grupurile parlamentare. Dar există această recomandare din partea Consiliului Permanent către grupurile reunite și recomandarea e să nu votăm acest guvern, dar reiterez, și e foarte important, decizia finală aparține statutar grupurilor parlamentare”, a explicat Csoma Botond.
Potrivit acestuia, „au fost niște discuții interne” în UDMR.
„Totuși, majoritatea care au luat cuvântul au fost de părere că în acest moment nu sunt condiții prielnice, condiții adecvate pentru a intra la guvernare. Stabilitate, pentru că nu vedem cum ar putea acest guvern să aibă stabilitate și după învestire. Și cred că există similitudini între poziția guvernului, situația parlamentară a guvernului Veștea și a guvernului propus și situația guvernul Tomac, pentru că nici la domnul Tomac n-am văzut această stabilitate. Exista poate șansa să fie învestit, dar după aceea ar fi trebuit să alerge după majoritate în Parlament, pentru că e foarte greu să te bazezi pe deputați și senatori foarte eterogeni și neafiliați”, a subliniat deputatul UDMR.
Csoma Botond a mai spus că „premierul politic a fost un aspect”, dar decizia luată de UDMR nu poate fi rezumată „la faptul că acum s-a ajuns la un premier politic”.
„Am spus că ar fi mai bine să avem un guvern politic și un premier politic, dar sunt și alte condiții pe care trebuie să le analizăm”, a punctat el.
El a vorbit și despre al doilea motiv care a stat la baza deciziei UDMR: „Al doilea motiv pentru care nu facem parte din acest guvern este că totuși revenim la poziția noastră anterioară. Noi am spus în repetate rânduri că situația ideală ar fi să avem din nou aceeași coaliție care a fost sau un guvern minoritar din unele partide din fosta coaliție. Noi credem, noi am crezut și după ce domnul Tomac a renunțat la mandat, că totuși se pot ivi anumite condiții prielnice, să avem o flexibilizare a pozițiilor foarte rigide care au existat. Știți, foarte multe linii roșii”.
Întrebat dacă în UDMR există posibilitatea unui vot deschis, respectiv fiecare parlamentar să decidă ce va face, Csoma Botond a răspuns: „Nu cred. Totuși, cred că suntem o organizație politică disciplinată și, dacă avem o decizie în partid, atunci toți ar trebui să adopte aceeași poziție. Avem, sigur, o dispută în partid, avem diferite poziții, dar după ce luăm o decizie, eu cred că așa e normal”.
Deputatul UDMR a adăugat că o decizie în privința votului va fi luată în funcție de Adrian Veștea. „Să vedem ce decizie ia domnul Veștea – dacă vine sau nu în Parlament. Poate că se va întâmpla aceeași chestiune care s-a întâmplat și cu domnul Tomac – renunță la mandat – și atunci nu avem ce să mai decidem în grupurile parlamentare. E posibil și acest lucru”, a afirmat el.
Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii, a afirmat marți că se așteaptă la o flexibilizare a pozițiilor, apreciind că, în situația politică actuală, „Ilie Bolojan nu mai poate fi premier”.
„Noi credem că, vă spun, când vorbim de un guvern majoritar și de refacerea fostei coaliții sau refacerea parțială a fostei coaliții, există un element foarte important pe care aș dori să-l enunț. Este evident, și așteptăm o flexibilizare a pozițiilor, dar este evident că altă aritmetică nu există în acest Parlament. Nu există altă aritmetică iar cred că este evident în această situație că domnul Bolojan nu mai poate fi premier. Nu mai poate fi premier. Și atunci, o flexibilizare ar însemna ca și PNL să devină pe această latură un pic, să fie mai flexibil, și să vedem dacă putem avea un guvern minoritar PNL, USR, UDMR și, eventual, sprijinit și de Partidul Social Democrat sau refacem vechea coaliție. Dar credem că numai prin dialog putem ajunge la aceste soluții. Și aici, când s-a creat această situație, cred că principala problemă a fost o lipsă de dialog din partea actorilor politici care au luat decizia de a ajunge în această situație”, a declarat Csoma Botond la finalul unei ședințe a Consiliului Permanent al UDMR.
Întrebat dacă renunțarea la Ilie Bolojan ar fi o soluție care ar debloca această situație, Csoma Botond a răspuns: „Eu cred că ar fi o soluție și totuși trebuie să avem un Guvern. Nu putem să mergem cu un Guvern interimar cu atribuții foarte puține până în septembrie. Trebuie să avem un Guvern cât mai repede”.
El a adăugat că UDMR nu vrea să dea lecții PNL, dar Ilie Bolojan nu mai poate ajunge premier.
„Eu nu vreau, eu nu-mi permit sau UDMR nu-și permite să facem asemenea mesaje sau să dăm noi indicații Partidului Național Liberal. Dar credem cu tărie că există o situație politică în care, după analiza noastră, umilă, credem că domnul Bolojan nu mai poate ajunge premierul acestei țări și atunci trebuie să vedem ce soluții alternative ar exista și să refacem coaliția”!, a subliniat deputatul UDMR.
Întrebat dacă ar trebui să existe noi consultări pentru desemnarea unui premier care să aibă sprijin politic, el a spus: „Acum cred că avem un premier desemnat. Dacă domnul Veștea ia decizia să renunțe la mandat, atunci sigur că ar trebui să avem noi discuții la Palatul Cotroceni”.
De altfel, el a arătat că în ședința de marți în care UDMR a decis să nu participe la guvernare s-a făcut „analiza lipsei dialogului”, dialog care ar trebui reconstruit.
„Și am constatat că a lipsit cu desăvârșire acest dialog pe eșichierul politic din ambele părți, să spun așa, și credem că ar trebui să reconstruim dialogul. Nu ne-am uitat spre trecut, vă spun sincer, am încercat să ne uităm și să luăm această decizie cu gândul la viitor”, a susținut Csoma Botond.
Potrivit acestuia, ar trebui luată cât mai rapid o decizie politică.
„Ar trebuie să luăm o decizie politică cât mai rapid, să avem un Guvern cu atribuții depline. Și, sigur, trebuie să ne așezăm la masă și să avem un dialog cu partidele din fosta coaliție, cu domnul președinte Nicușor Dan, cu toate părțile implicate în această situație”, a punctat el.
