Rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică relevă că Partidul Naţional Liberal (PNL) este cel mai puternic partid românesc din judeţul Covasna, au afirmat liderii organizaţiei judeţene după finalizarea numărătorii paralele a voturilor.

Potrivit liderului PNL Covasna, Olimpiu Floroianu, după centralizarea celor 214 în secţii de votare, Klaus Iohannis a obţinut 11.115 de voturi, reprezentând 16,45% din totalul voturilor valabil exprimate, fiind urmat la mare distanţă de PSD şi USR.

„Din punctul nostru de vedere, este un rezultat bun ţinând cont de faptul că PSD a obţinut doar 4.586 voturi, adică 6,79%, iar candidatul USR 3.972 voturi (5,88%). Candidatul PNL a câştigat alegerile în toate localităţile cu populaţie preponderent românească şi a obţinut mai multe voturi decât USR în municipiul Sfântu Gheorghe, unde la alegerile europarlamentare obţinuseră rezultate mai bune decât PNL (…) Deci, suntem cel mai puternic partid românesc din judeţ. Ne-am mobilizat foarte bine şi vom face acelaşi lucru şi în turul al doilea şi vom câştiga”, a declarat Olimpiu Floroianu.

Rezultatele anunţate de PNL Covasna sunt destul de apropiate de cele ale organizaţiei judeţene UDMR Covasna, care a finalizat prima numărătoarea paralelă.

Conform acesteia din urmă, candidatul UDMR, Kelemen Hunor s-a situat pe locul I la nivelul judeţului cu 40.541 voturi, respectiv 61,87%, candidatul PNL, Klaus Iohannis pe locul al doilea cu 10.984 voturi (16,76%), pe locul al treilea Viorica Dăncilă (PSD) cu 4.547 de voturi (6,94%), urmată de Dan Barna (Alianţa USR PLUS) – 3.921 (5,98%), Mircea Diaconu (candidatul ALDE şi Pro România) – 2.575 (3,93%) şi Theodor Paleologu (PMP) – 1.340 (2,04%).

Prezenţa la vot în judeţul Covasna în primul tur de scrutin a fost de 37,02%, faţă de 47,66% cât a fost la nivel naţional, una dintre cele mai scăzute din ţară.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail