Un număr de 16 elevi și studenți s-au angajat pe perioada vacanței de vară, conform datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

Numărul este mult mai mic față de cel înregistrat în anii anteriori în județ, când peste 100 de tineri se angajau pe perioada vacanței.

„A fost anul cu un  număr redus de elevi și studenți angajați pe perioada vacanței de vară, aceasta însemnând 16. S-au angajat în domeniul confecțiilor, turismului, serviciilor, comerțului. ”- a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

Potrivit prevederilor legale, angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenți, pe perioada vacanței, pot beneficia de un stimulent financiar lunar, pentru fiecare tânăr încadrat în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condițiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial sau în baza unui contract de muncă temporară – numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanței.

Stimulentul acordat în acest sens angajatorilor este în valoare de 250 lei, și se poate acorda, lunar, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței.

Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.

Beneficiază de stimulentul financiar lunar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza următoarelor documente: a) contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial; b) contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

 În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail