Ieri, 1 iulie, au început probele scrise din cadrul sesiunii iunie – iulie, prima disciplină la care candidații au fost testați fiind limba și literatura română. În județ, aceasta s-a desfășurat fără incidente, conform informațiilor oferite de conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, a început în 3 iunie, cu probele de evaluare a competențelor. Ieri, 1 iulie, au început probele scrise, cu testul de Limba şi literatura română – proba E)a). Candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe. Printre acestea, au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga. De asemenea, ei au avut de realizat un text de minim 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă este necesară sau nu o pregătire riguroasă în vederea susținerii unui discurs.

În județul Covasna, proba s-a desfășurat fără incidente. Nu a existat niciun elev eliminat.

Bacalaureat în condiții speciale, pentru doi candidați

În vederea susținerii probei, doi candidați au avut nevoie de condiții speciale, conform conducerii IȘJ Covasna, întrucât aceștia nu își puteau folosi mâna pentru a scrie. Pentru aceștia, a fost amenajată o sală specială.

Astăzi, 2 iulie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă – E)b) – maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană și italiană. Miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului – E)c). Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), este programată joi, 4 iulie. Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen, a anunțat Ministerul Educației Naționale (MEN).

Reguli clare!

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Potrivit MEN, nu este permis accesul cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

„În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.”- a anunțat MEN.

 

Ministerul Educației Naționale a anunțat și că a pus la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 1 – 4 iulie, între orele 8:00 – 16:00.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

În județul Covasna s-au înscris pentru a susține examenul de Bacalaureat 1197 de elevi, 330 de la secția română, respectiv 867 de la secția maghiară. Din cei 1197 de elevi, 1022 elevi provin din seria curentă, în timp ce 175 de elevi din seriile anterioare. De asemenea, din totalul absolvenților înscriși, 1171 provin de la învățământul de zi, 12 absolvenți de la seral, iar 14 de la frecvență redusă

La nivel național, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din promoțiile anterioare), conform MEN.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail