Un om de afaceri din Sfântu Gheorghe, Papp Attila, şi-a anunţat marţi candidatura pentru funcţia de primar al municipiului, urmând să participe la alegeri ca independent.

Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că motivele pentru care a decis să intre în această cursă se numără pauperizarea comunităţii locale, modul în care sunt cheltuiţi banii publici şi faptul că administraţia locală nu este „prietenoasă” cu mediul de afaceri.

Papp Attila, în vârstă de 41 de ani, a menţionat că a fost membru UDMR, dar din anul 2004 nu mai are nicio legătură cu această formaţiune politică.

De asemenea, a anunţat că a demarat campania de strângere de semnături necesare pentru înscrierea candidaturii.

Pentru funcţia de primar al municipiului Sfântu Gheorghe şi-au mai anunţat intenţia de a candida actualul primar Antal Arpad (UDMR), care a câştigat alegerile în urmă cu patru ani, Codruţ Opaiţ (PDL) şi consilierul local Mădălin Guruianu (PNL), acesta din urmă fiind susţinut de PSD în baza protocolului USL.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail