O serie de manifestări sunt organizate începând de miercuri în municipiul Satu Mare cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la eliberarea Sătmarului şi instaurarea administraţiei româneşti, printre acestea numărându-se reconstituiri ale unor evenimente din Primul Război Mondial şi intrarea triumfală a Armatei Române.

Manifestările au debutat pe platoul din faţa Muzeului Judeţean unde au avut loc demonstraţii realizate de bărbaţi îmbrăcaţi în ţinute militare specifice Primului Război Mondial, cu tehnică şi echipament aferent perioadei istorice.

„Azi am organizat prima tabără cu colegii de la Câmpulung şi de la Bucureşti, reenactorii care ne însoţesc până vineri, 19 aprilie, când vom reorganiza intrarea triumfală a Armatei Române şi întâmpinarea de către autorităţile locale, nu pe podul Sătmarului, ci am făcut o mică upgradare, în faţa statuii Ostaşului Necunoscut din centru. Se împlinesc 100 de ani de la eliberarea Sătmarului de către Armata Română şi instaurarea administraţiei româneşti, ca atare noi am insistat şi am dorit foarte mult să marcăm aceste evenimente pentru publicul sătmărean, el având datoria să ştie exact ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani. Aşteptăm toată suflarea Sătmarului să fie alături de noi la cea mai mare paradă care a avut loc pe teritoriul judeţului nostru”, a declarat coordonatorul acţiunii, istoricul Claudiu Porumbăcean.

Manifestările până vineri, 19 aprilie, când va avea loc dezvelirea plăcii comemorative în memoria delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia 1918 din Cercul Electoral Oraşul Liber Sătmar (Satu Mare): dr. Ilie Carol Barbul, dr. Mihai Pop, Iosif Şutai, Vasile Roca, Ioan Dobrean.

Tot vineri va avea loc o paradă militară pe traseul Cimitirul Eroilor – Piaţa Libertăţii, unde va fi reconstituit momentul întâmpinării Armatei Române de către oficialităţile sătmărene din anul 1919.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail