Peste 60 de proiecte şi iniţiative depuse de tineri în cadrul programului Com’ON Sepsi, iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe şi Grupul PONT, vor fi supuse în perioada următoare votului publicului, iar primele 30 clasate vor fi finanţate cu câte 25.000 de lei.

„61 de echipe, cumulând peste 250 de tineri, au înscris 62 de iniţiative în programul Com’ON Sfântu Gheorghe (…) Ne bucurăm foarte mult că au fost înscrise atât de multe iniţiative (…) Se vede că tinerii vor să se implice în comunitatea lor şi de-abia aşteptăm să vedem iniţiativele implementate”, a declarat directorul executiv al Grupului PONT, Balázsi-Pál Ágnes, potrivit unui comunicat de presă remis joi AGERPRES.

Tema primei ediţii a programului „Com’ON Sepsi” este „Sfântu Gheorghe Plus” şi şi-a propus să încurajeze implicarea tinerilor în ceea ce înseamnă „Spaţii în Plus”, respectiv identificarea, activarea sau regândirea unor spaţii publice, „Subiecte în Plus”, adică aducerea în atenţia publică a unor teme, idei şi iniţiative ce aduc o noutate în viaţa comunitară din Sfântu Gheorghe, generează o dezbatere şi un schimb constructiv de opinii, „Experienţă în Plus”, ce vizează procesul de maturizare al membrilor comunităţii locale, „Poveşti în Plus”, care presupune evidenţierea şi punerea sub „lumina reflectoarelor” a poveştilor individuale ce evidenţiază astfel aspectul de diversitate şi de multiculturalitate al oraşului şi „Relaţii în Plus”, ce are ca scop consolidarea relaţiei dintre locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe şi cei plecaţi în străinătate.

„Sunt curios să aflu ce îi interesează pe tineri şi ce ar dori să facă pentru oraş şi pentru ei înşişi. Com’ON Sfântu Gheorghe a demonstrat până acum că nu e adevărat că tinerii nu sunt interesaţi de propriul oraş. Doresc să facă ceva pentru oraş şi îşi asumă realizarea iniţiativelor, deoarece am primit 62 de iniţiative interesante. Acum vine rândul locuitorilor din Sfântu Gheorghe să decidă care iniţiative să fie implementate”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Programul este finanţat atât din bugetul local, cât şi de Guvernul Ungariei, prin Fondul Bethlen Gábor, cu suma de 10 milioane de forinţi.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail