Parcă ieri semnalam în Mesagerul de Covasna” debutul unei manifestări artistice ce se anunța plină de promisiuni: anume Festivalul Internaţional  W.A.Mozart organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului de sub Tâmpa!

… Și iată că deja  s-a ajuns anul acesta la o primă aniversare: ediția a V-a, care a început ieri-seară cu un succes deosebit.

Timp de o lună de zile, în perioada 27 ianuarie-28 februarie 2019,  iubitorii muzicii clasice a genialului Mozart se vor întâlni atât  în cocheta Sală a Operei, la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”, dar și la Muzeul „Casa Mureșenilor” în cadrul tradiționalelor „Recitaluri de la ora 5” din zilele de miercuri, cu lucrări cunoscute din creația sa, fie că este vorba de spectacole de operă, concerte simfonice, recitaluri de lieduri, arii celebre, teme pentru spectacole de balet, ba chiar și un inedit concert de …jazz.

 Amadeus

Mai întâi vom pune în temă cititorii mai puțini avizați despre personalitatea  inegalabilul  compozitor  austriac Wolfgang Amadeus Mozart (27 ianuarie 1756 – 5 decembrie 1791),  care reprezintă unul dintre cei mai  talentați și prolifici creatori  în domeniul muzicii culte din toate timpurile. Nu avea decât cinci ani când a compus  primele piese pentru pian, chiar înainte de a învăţa să scrie…

În scurta sa viață de numai 35 de ani, Mozart a  reuşit să creeze un număr impresionant de lucrări muzicale dintre cele mai diverse, majoritatea excepţionale.  Bilanţul creaţiei sale  este impresionant:  27 concerte pentru pian și orchestră, şapte concerte pentru vioară, clarinet, harpă, flaut, corn, toate cu orchestră, două simfonii concertante, numeroase opere, felurite divertismente muzicale, serenade.

Între anii 1784 și 1786 Mozart a realizat în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe de valoare incontestabilă.

Pasionat de spectacolul elevat în care acţiunea şi muzica se îmbină armonios,  a realizat  partitura  a nu mai puţin de 17 opere, dintre care cele mai cunoscute sunt „Flautul fermecat”, „Nunta lui Figaro”, „Cosi fan tutte” „Don Giovanni”, aflate  în repertoriul Operei braşovene, primele trei figurând în programul actualei ediții a Festivalului.

Şi în domeniul muzicii de cameră Mozart a fost la fel de prodigios, creând  câteva  cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trio-uri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat etc.

 

„O lună cu muzică de calitate”

 

…Iată ce ne-a declarat Ovidiu Lucian Mezei, managerul instituției gazdă, inițiatorul și artizanul manifestării artistice la care ne referim:  « Iată,  am ajuns la cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional W.A Mozart, pe care Opera Braşov, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Braşov, îl organizează pe parcursul lunii februarie 2019. Va fi o lună plină de muzică de calitate, în care  toate genurile muzicale pe care Mozart le-a dăruit lumii vor fi prezente. Vorbim de spectacole de operă, concerte simfonice, recitaluri. Inedit pentru această ediţie este concertul de jazz susținut de  doi muzicieni foarte talentați din Germania, care  pornind de la teme cunoscute mozartiene ajung în contemporaneitate, prin interediul acest gen mai aparte.

În programul  sărbătorii noastre muzicale figurează un număr record de evenimente, susținute  de soliştii, orchestra şi baletul Operei Braşov, cărora li se vor alătura invitaţi de marcă ai artei sonore româneşti şi internaţionale. Vorbim cu respect de venerabilul maestru dirijor Ilarion Ionescu-Galaţi (prezent încă de la prima ediție), de asemenea, de dirijorii Cristian Oroşanu și prietenul melomanilor români – japonezul Daisuke Soga („Cetățean de Onoare al Brașovului”), binecunoscutul violonist Remus Azoiţei (prezentat de o publicație britanică drept „un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloasă”). Se cuvine menționat și un alt  invitat de marcă (pentru prima dată în Brașov) instrumentistul italian  Carlo Torlontano, care va susține un concert  la un instrument total deosebit nu numai pentru români, ci pentru întreaga lume: se numeşte „alphorn” („cornul din Alpi”) și seamănă cu un…tulnic de mari dimensiuni. Certamente recitalul va reprezenta o atracție deosebită».

Festivalul Internațional W.A. Mozart, 2019  a început…

 

Gongul inaugural al actualei ediții a sunat duminică-seara în prezența unui auditoriu numeros, dornic să se regaleze cu bijuterii muzicale mozartiene. Data nu a fost aleasă întâmplător,  pe 27 ianuarie fiind ziua de naștere a titanului. Așa cum preciza directorul Festivalului și manager al Operei, pianistul Ovidiu Lucian Mezei, și edițiile viitoare vor începe an de an la aceeași dată, indiferent în ce zi a săptămânii va pica 27 ianuarie!

Primul eveniment din Festival l-a constituit Spectacolul Extraordinar „Bun găsit, domnule Mozart!”, cu un program diferit față de cel de anul trecut, fiind prezentate   alte momente din celebrele lucrări semnate de Mozart. Au evoluat cunoscuții soliști Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Cristina Radu, Nicoleta Chirilă, Corina Klein, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Mădălina Bourceanu,  Adrian Mărcan, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Valentin Marele, Nicolae Zaharia, Ștefan Schuller. O prezență agreabilă a constituit-o cei doi tineri tenori, brașoveanul Matei Tudose  și constănțeanul  Mihai Urzicana, voci de reală perspectivă. Au acompaniat Ovidiu Lucian Mezei la pian și Orchestra de Cameră a Operei.

Un moment aparte l-a reprezentat  suita de dansuri din viitoarea premieră de balet „Tanzen mit Mozart” ce va încheia Festivalul,  secvențe susținute de soliștii Diana Drăgan, Claudiu Dane și Dorin Mirea, coregrafia aparținându-i Nerminei Damian.

La reușita serii a contribuit și baritonul Lorand Cristian în ipostaza de prezentator. Cu stilul său degajat a făcut scurtele precizări dinaintea fiecărui număr, însă fără a …citi din mapă! Este o deprindere profesionistă excelentă, pe care am salutat-o de fiecare dată, rezultată din fapul că Lorand Cristian concepe singur și apoi memorează textul prezentării. Ceea ce nu prea este la îndemâna oricui. Din păcate, am văzut rezultate jenante  la  mulți alți comperi – fie chiar și mari actori – care în postura de prezentatori  își pierdeau  aplombul și farmecul personal, devenind crispați și nefirești, stând tot timpul cu „nasul în hârtii” ca niștre școlari emoționați !!!

Ce bine că Opera Brașov are un asemenea artist  multiînzestrat, conducerea  încurajîndu-l  să-și  perfecționeze această abilitate. „Chapeau bas !”

 

Concerte simfonice așteptate cu mult interes

 

În bogata agendă a Festivalului un capitol aparte îl ocupă prezentarea unor programe muzicale complexe, domeniu în care a excelat marele compozitor omagiat. Primul Concert Simfonic Extraordinar are loc  sâmbătă, 2 februarie a.c., de la ora 18.30, în Sala Operei. Revine  cu acest prilej la pupitrul dirijoral al Orchestrei Operei Brașov  maestrul Ilarion Ionescu-Galați,  avându-l solist pe marele violonist Remus Azoiței, un virtuoz al delicatului instrument.

Următorul eveniment similar se derulează luni, 11 februarie 2019, ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”. Este vorba de un Recital Mozart, susținut de tineri muzicieni, studenți și masteranzi  de la Facultatea de Muzică: Gàbor Előd – vioară, Magdalena Lazăr – violă, Bartha Zsófia – violoncel, Andreea Dragomir – oboi, Diana Nedelea – flaut. Va acompania la pian prof. as. Ovidiu Lucian Mezei. Intrarea este liberă, dar în limita locurilor disponibile.

Peste numai două zile, adică miercuri, 13 februarie 2019, ora 18.30, în Sala Operei formația „Kamerata Kronstadt”, inițiată și condusă de dirijorul Cristian Oroșanu de la Filarmonica brașoveană,  va susține  un Concert Simfonic  special. Invitat este solistul instrumentist Carlo Torlontano (din Italia), care în premieră va parforma  în provincie în România la „alphorn” – un corn „agabaritic” de o factură specială – despre care am scris  ceva mai înainte.

Se cuvine să punctăm, în cadrul  acestui grupaj, și reprezentația inedită intitulată    « Classic Meets Jazz: ”MOTZ-ART”, recital  susținut de doi muzicieni  de excepție din Germania: Nicolas Simion (originar din zona Brașovului) care va cânta  la saxofon sopran, sax tenor, bas clarinet, precum și amicul său, pianistul  Marcus Schinkel. Concertul este programat pentru seara de 22 februarie, de la ora 18.30,  la sediul Operei.

„…De doi ani punem la cale acest eveniment în cadrul Festivalului nostru şi mă bucur că am reuşit într-un final să materializăm acest interesant proiect, care reprezintă o premieră”, a ținut să sublinieze, cu satisfacție, managerul Ovidiu  Lucian Mezei.

 

                            Să-i dăm  spectacolului de operă  ce-i al său…

 

Pianistul Ovidiu Lucian Mezei, manager al Operei Brașov

Firește că un capitol special îl acordăm acum spectacolelor de operă, domeniu în care excelează instituția organizatoare, așa cum îi spune și numele. Trei spectacole țin capul de afiș al Festivalului, constituind montări de succes ale ultimilor ani.Astfel, sâmbătă, 9 februarie 2019,  de la ora 18.30, spectatorii se vor amuza  urmărind lucrarea-buffa în două acte, pe un libret de Lorenzo da Ponte, celebra „Cosi fan tutte”. În distribuție apar Anda Pop, Asineta Răducan, Corina Klein, Valentin Marele, Liviu Iftene (debut), Marian Rește. Regia este semnată de maestrul Cristian Mihăilescu,  dirijor fiind Mircea Holiartoc.

După o săptămână, tot într-o zi de sâmbătă, pe 16 februarie 2019, începând cu orele 18.30, în Sala Operei se prezintă o altă lucrare cunoscută din creația mozartiană, „Flautul fermecat”. Regia îi aparține  cunoscutului director de scenă Anda Tabacaru, dirijorul venind taman din îndepărtata „Țară a Soarelui Răsare”, anume „japonezul-român” Daisuke Soga, oaspete de seamă al Operei și Filarmonicii brașovene.  Își dau concursul Cristina Radu, Asineta Răducan, Nicoleta Chirilă, Dan Popescu, Mihai Irimia, Maria Petcu-Catrina, Nicolae Zaharia, Simona Manole, Gabriela Hazarian, Cristian Dicu, Andreea Gurguiatu, Anca Panait, Andromeda Nemeș, Aurel Aron, Marian Rește, Ion Tașcă (debut), Dan Ionescu. 

În ultima sâmbătă a  lunii lui „Făurar”, pe 23 februarie 2019, ora 18.30, tot în Sala Operei, asistența se va bucura să savureze un triumf al genului,  reprezentația  cu titlul de care, probabil, toată lumea a auzit – „Nunta lui Figaro”. În fruntea distribuției se vor afla două nume  de referință, baritonul Adrian Mărcan și invitata specială soprana Diana Oros Wilder (din Elveția), alături de Valentina Mărgăraș, Lorand Cristian, Cristina Roșu, Ștefan Schuller, Cristian Dicu, Aurel Aron, Andromeda Nemeș, Paul Tomescu, Alina Ichim, Iulia Pârlea și masteranda Corina Purcărea (de la Facultatea de Muzică  a Universității „Transilvania”).Dirijor – Traian Ichim; regia – Carmen Dobrescu.

Să mai precizăm că marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Sala Operei  redutabila soprană Cristina Simionescu, prim-solistă a Operei Naţionale Române din Iaşi,  va susţine un Recital Extraordinar, acompaniată la pian de conf. univ.dr. Brânduşa Tudor, de la Universitatea Naţională de Muzică ‘„G.Enescu” din Iaşi.

 

În Încheierea Festivalului   Premiera de balet ‘„Tanzen Mit Mozart”

Ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional W.A Mozart se va încheia joi,  28 februarie, ora 18.30, cu premiera ‘„Tanzen Mit Mozart” – balet pe muzica marelui compozitor. Își vor etala măiestria soliştii şi ansamblul de Balet al Operei Braşov.  Conceptul poartă iscălitura  maestrei coregrafe Nermina Damian, iar scenografia  și costumele sunt create de  talentata artistă plastică Rodica Garştea.

000

Așadar, aseară cortina unei noi ediții s-a ridicat, deschizând calea unor reprezentații și concerte de ținută. Le dorim mult succes protagoniștilor, iar spectatorilor le urăm vizionări și audiții plăcute!

Horia C.Deliu

 

 

      

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail