„Educaţia” este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii umane. Din acest motiv, Bade Ioane, educaţia ar trebui să fie o prioritate fundamentală pentru întreaga societate. Colaborarea dintre Şcoală, Familie şi Biserică în actul educaţional a devenit astăzi o necesitate pedagogică şi o responsabilitate comună, având în vedere provocările lumii moderne. Este clar că eforturile tuturor factorilor educaţionali trebuie îndreptate şi concentrate spre o educaţie bazată pe valorile creştine: credinţă şi cultură, speranţă şi iubire, responsabilitate şi solidaritate.
*
Anevoioasa tranziţie românească a făcut numeroase victime în societatea noastră, cei mai vulnerabili fiind copiii şi tinerii. Plecarea părinţilor în străinătate pentru găsirea unui loc de muncă a condus la sporirea abandonului şcolar, la destrămarea familiilor, la delincvenţă şi violenţă juvenilă, la incertitudinea viitorului, devenind tot atâtea cauze ale crizei educaţionale în şcoală şi familie
*
Există astăzi în societatea românească şi în Biserică o preocupare intensă pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului în general, iar în mod special pentru învăţământul religios din şcoli. Una dintre exigenţele învăţământului religios actual este dimensiunea academică, ştiinţific teologică, cunoaşterea în general. Cea de-a doua exigenţă, cel puţin la fel de importantă ca prima, este dimensiunea duhovnicească, care tinde către caracterul harismatic şi spiritual al pregătirii teologice. Această dimensiune a fost propovăduită de Mântuitorul Iisus Hristos, care vorbeşte despre necesitatea naşterii „din apă şi din duh” pentru cine doreşte să intre în Împărăţia cerurilor. Această dimensiune duhovnicească a fost trăită şi împlinită de Părinţii Bisericii de-a lungul istoriei.
*
Ei ne-au arătat că „desăvârşirea” este lucrare lăuntrică de unire a omului cu Dumnezeu în Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, iar „teologia” a fost definită de ei ca „ştiinţa călăuzirii sufletelor” dinspre lume spre adevărul de taină al inimii, ca indicator spre viaţa veşnică. Sfinţii Părinţi au fost călăuze către viaţa duhovnicească şi ne-au arătat că teologia „hrăneşte” şi „desăvârşeşte” starea lăuntrică, sălăşluirea Împărăţiei lui Dumnezeu în noi, fiindcă toate darurile duhovniceşti sunt date spre desăvîrşirea creştinilor.
*
Întrebarea care ar trebui să ne frământe, Bade Ioane, ar fi: cum să-i trezeşti lumii de astăzi, marcată de secularism şi ateism, dragostea de Dumnezeu? E greu de dat un răspuns la o asemenea întrebare. Numai Sfinţii Părinţi pot da un răspuns la o asemenea întrebare. Şi în vremea lor, ca şi astăzi, lumea se afla într-o criză a valorilor, şi, atunci ca şi astăzi, credinţa era pusă la încercare, şi, atunci ca şi astăzi, cei puţini şi bogaţi aveau acces la educaţie şi resurse, iar cei mulţi şi săraci erau marginalizaţi.
*
Îndrumarea duhovnicească a fost o realitate esenţială în Biserica veche şi tradiţia ei s-a continuat prin aşa numiţii părinţi duhovniceşti. Într-o lume în care nevoia de îndrumare spirituală a devenit stringentă, Sfinţii Părinţi ne oferă criteriile necesare şi echilibrul unui discernământ spiritual autentic. Scrierile lor, teologia lor, viaţa lor reprezintă un ghid practic pentru orice creştin doritor de realizare şi împlinire duhovnicească autentică.
*
A teologhisi cum au făcut-o Sfinţi Părinţi, înseamnă a te lăsa inspirat de Duhul lui Dumnezeu, a comunica cu îngerii, a te cufunda în misterul divin pentru a descifra tainele în mintea coborâtă, în inima încălzită de Duhul Sfânt. Oare câţi putem face lucrul acesta?
Sfântul Vasile cel Mare ne arată în scrierile sale că teologia nu se face de dragul teologhisirii, ci ea trebuie să fie o telogie vie, lucrătoare în dragostea de oameni.
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a ocupat de cuvânt ca misiune şi evanghelizare, ca interpretare şi aprofundare, de forma cuvântului, de puterea lui de a transmite mesaje, de a convinge, de a crea, de a zidi şi comunica.
*
Bade Ioane, cunoaştem amândoi câtă nevoie avem de modele şi cât de mult ne marchează ele viaţa. Viaţa e un şuvoi, un tumult, şi în mijlocul atâtor dezorientări şi pericole avem nevoie de modele şi îndrumători cum au fost şi rămân Sfinţii Părinţi. Societatea românească trece prin multe crize, una dintre ele este „criza modelelor”, a acelor îndrumători spirituali, a oamenilor duhovniceşti.
*
Într-o lume în care verbul „a fi” tinde a fi înlocuit cu verbul „a avea”, în care existenţa nu mai conduce către Dumnezeu, ci către dominaţie şi putere, într-o lume marcată de mişcare şi dezechilibre, echilibrul spiritual este o necesitate existenţială. Dobândeşte pacea lăuntrică – spun Părinţii Bisericeşti – şi oamenii vor găsi linştea în jurul tău. În concluzie, trebuie să ne „aruncăm” în braţele lui Dumnezeu pentru a dobândi mântuirea spre care tindem cu toţii.
Preot Ioan Tămaş Delavâlcele
