Ieri seară, la restaurantul Orchidea din Sfântu Gheorghe, a avut loc evenimentul de lansare al primului număr din acest an al revistei Hallo, editat de grupul Bertis.
Vădit emoţionat de noua sa postură, actualul proprietar al publicaţiei, domnul Berszány Tibor, a întâmpinat pe fiecare oaspete sosit la lansare – reprezentanţi ai societăţilor comerciale care, de-a lungul anilor, au avut campanii de publicitate sau au susţinut finaciar, mai mult sau mai puţin, apariţia revistei, precum şi reprezentanţi ai presei de limbă română şi maghiară din judeţ.
Şi pentru că, potrivit declaraţiei sale, „nu este un om al cuvintelor, ci al faptelor”, Berszány Tibor i-a lăsat să vorbească pe cei care ştiu să meşterească vorbele, respectiv pe Horia Kraus, fostul propietar al publicaţiei, şi pe actualul redactor-şef, Csinta Samu.
Acesta a spus că prezenţa grupului Bertis în calitate de patron de publicaţie se încadrează în preocuparea permanentă a firmei de a face parte din cotidianul cât mai multor cetăţeni ai oraşului Sfântu Gheorghe, dar şi al covăsnenilor, în general. „De acum înainte, alături de bucatele gustoase, vă invităm şi la «un pahar de suflet» căci fiecare dintre noi are nevoie de ceva în care, răgaz de o suflare odihnitoare, să ne putem scălda sufletul”, a declarat Csinta Samu.
Scăpat de „povara” căutării subiectelor, dar mai ales a banilor necesari producerii unei publicaţii, Horia Kraus, printre multe altele, a declarat că este mulţumit şi satisfăcut, sufleteşte, că revista „familiei sale“, la care a muncit timp de trei ani de zile, împreună cu Raluca, soţia sa, a ajuns pe mâini bune, şi, cu siguranţă, va fi, aşa cum a fost şi până în prezent, un etalon de calitate, între publicaţiile din judeţul Covasna.
Revista al cărei motto-ul este “O revistă pentru oamenii pozitivi”, este scrisă de 6 autori, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, oameni cu talent literar şi imaginaţie. În cuprinsul ei cititorul găseşte povestiri haioase sau care transmit un mesaj pozitiv, puternic, eseuri, materiale care aduc în prim-plan aspecte sau personalităţi legate de viaţa culturală sau artistică a judeţului, prezentarea de evenimente culturale din toată ţara, reclame, şi multe altele.
“Revista Hallo îşi propune să fie un partener de încredere atât pentru comunitatea maghiară cât şi pentru comunitatea română, deoarece promovează bilingvismul – elementul de bază n acest judeţ. Cred că prin acest fapt revista reuşeşte să atragă interesul ambelor comunităţi“ a precizat Csinta Samu.
“Hallo” va apărea lunar, în magazinele şi unităţiile partenere S.C. Bertis S.R.L, şi va putea fi achiziţionată la preţul de un leu.
Anna-Maria Chiţu