Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment cu tradiție, ajuns la cea de-a XIV-a ediție în anul 2018, susține și promovează profesia contabilă din România, fiind o sărbătoare a vieții contabile din țara noastră.

Începând din acest an, aniversarea specialiștilor contabili – membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – și a performanțelor lor profesionale are loc la data de 13 iulie. În urmă cu 97 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România ca organism profesional independent, prin Decretul Regal nr. 3.036, fiind reglementată astfel profesia contabilă în țara noastră. Prin acest demers legislativ, România s-a alăturat în acele vremuri marilor puteri economice – Regatul Unit, Italia, Germania și Statele Unite ale Americii, țări în care profesia de expert contabil era legiferată și unde existau societăți de contabili oficial recunoscute.

Ziua Națională a Contabilului Român este celebrată în mod unitar, în toată țara, sub patronajul filialelor CECCAR, pentru recunoașterea oficială a rolului important pe care profesia contabilă și practicanții acesteia îl au în economie și societate. Membrii Filialei CECCAR Covasna vor marca evenimentul printr-o reuniune festivă ce va avea loc pe 13 iulie a.c., începând cu ora 15,00, la Restaurantul „KOLCZA” (Sf. Gheorghe, str. Spitalului, nr. 30).

Tema celei de-a XIV-a ediții a evenimentului – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire – aduce în atenție dubla însemnătate istorică sub auspiciile căreia are loc momentul festiv. Pe baza moștenirii predecesorilor, CECCAR, unicul organism profesional care gestionează profesia contabilă în România, acordă prin intermediul acestei sărbători o importantă atenție prezentului și, mai ales, viitorului economiei și societății românești, la ceas aniversar. CECCAR urmărește dezvoltarea profesională a membrilor săi, astfel încât aceștia să servească interesul public și să pună bazele unei economii solide, orientate spre progres.

Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă și un prilej de a evidenția în mod public activitatea depusă de membrii organismului profesional în anul anterior, prin organizarea, de către filiala Corpului, a Topului local al membrilor CECCAR din județul Covasna.

Sunt recunoscute astfel performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și rezultatele experților contabili și contabililor autorizați la nivel individual, în semn de apreciere a aportului profesioniștilor contabili la bunăstarea economică națională și în susținerea interesului public. Alături de membrii Filialei CECCAR Covasna, la reuniunea festivă vor participa beneficiarii serviciilor profesioniștilor contabili, invitați de seamă din instituțiile publice locale și reprezentanți ai mediului de business.

CECCAR Covasna  

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail