În fiecare an, ziua de 28 februarie reprezintă o zi aniversară în viaţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna.
În acest an se împlinesc 79 ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468/1933, se aprobă „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, acesta constituind actul de naştere al Protecţiei Civile.
În timpul celui de al doilea război mondial a funcţionat sub denumirea de Comandamentul Apărării Pasive, iar din 1996 a devenit Protecţia Civilă. Odată cu diversificarea misiunilor s-a trecut şi la o nouă organizare, din 15 decembrie 2004 funcţionând ca serviciu distinct în cadru Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna.
Cu ocazia acestei zile, Serviciul Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei organizează o serie de activităţi festive. Astfel, în ziua de 24.02.2012 s-a organizat un turneu de minifotbal „Cupa Protecţei Civile”, ajuns la a X-a ediţie, între subunităţile inspectoratului. Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna, începând cu orele 11.00, se desfăşoară concursul de desene cu elevii claselor a III-a din municipiul Sfântu Gheorghe, cu tema „Eu ştiu ce să fac în cazul unei situaţii de urgenţă”, precum şi o expoziţie cu mijloace tehnice, aparatură şi materiale din dotarea serviciului.
Alături de colegii pompieri, serviciul protecţie civilă vegheză zilnic- prin activităţi specifice, măsuri organizatorice, tehnice şi operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate- în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate, înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Ziua Porţilor Deschise
Astăzi, între orele 10.00 – 13.00, la sediul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, de pe strada Oltului nr.31-33 din municipiul Sfântu, se organizează „Ziua portilor deschise”.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă, printre altele, tehnica şi echipamentele de intervenţie la inundaţii, autospecialele noi din dotarea inspectoratului şi alte materiale informative.
În cadrul acestor manifestări se vor desfăşura exerciţii şi aplicaţii demonstrative, iar un echipaj SMURD va prezenta modul de acordare a primului ajutor.
Plt. Tolvaj Marian-Marius
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE