Pentru al șaptelea an la rând, covăsnenii și nu numai, vor avea ocazia să asculte concerte ale unor formații compuse din persoane cu dizabilități, în cadrul festivalului „Outsider Music Fest”, organizat de către Fundația Creștină „Diakonia” și Centrul de Cultură Arcuș.

Duminică, 29 aprilie 2018, între orele 14.00 și 20.00 pe scena comunității, amplasată cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe, zece formații din țară și din străinătate vor concerta în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului „Outsider Music Fest”, festival de muzică la care participă muzicieni și trupele persoanelor cu dizabilități din țară și străinătate

Directorul Fundației Creștine „Diakonia”, preotul reformat Makkai Peter a precizat că la festivalul din acest an „își vor da concursul formații din Olanda, Ungaria, din Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Cluj Napoca și Sfântu Gheorghe. Vor veni în jur de 140 de participanți, dintre care, pentru aproximativ 60 de persoane am asigurat cazarea la centrul nostru <<Respiro>> (n.red. Centru de terapie şi agrement destinat persoanelor cu dizabilităţi), de la Valea Crișului.”

Makkai Peter a mai adăugat că în această perioadă vor avea loc mai multe evenimente, printre care și expoziția „Outsider Art”, care ar fi trebuit să aibă loc în decembrie. Lucrările concepute de către persoane cu dizabilități vor putea fi admirate la sediul Casei Iris, de pe strada Lăcrămioarei. „Duminică dimineața va avea loc o slujbă specială, pentru persoane cu dizabilități, la biserica reformată de pe strada Lăcrămioarei, la care rolul corului îl va lua chiar una dintre formațiile din Ungaria, participante la festivalul de muzică.”

Festivalul a fost iniţiat în anul 2011, cu scopul de a lupta împotriva marginalizării persoanelor cu dizabilităţi, dar şi de a descoperi şi promova talente din rândul acestora. De asemenea, evenimentul îşi propune să încurajeze persoanele cu dizabilităţi să recurgă la muzică şi artă ca mijloc de terapie.

Cafenea specială

Duminica aceasta va avea loc deschiderea oficială a unei cafenele, în incinta Casei Iris, unde oricine poate servi o cafea, și poate admira lucrările expuse acolo. „La orele 12.30 va avea loc deschiderea unei cafenele, pe care am denumit-o Carola Café – o cafenea care va fi un spațiu deschis tuturor celor care vor să vină și să simtă spiritul Casei Iris. Cafeaua va fi servită de către persoane cu dizablități și va fi deschisă pentru oricine care dorește să vină aici, chiar să organizeze evenimente.”, a mai declarat Makkai Peter, pentru „Mesagerul de Covasna”.

Oana-Mihaela Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail