Piesa din Bibliotecă a lunii februarie rămâne tot comedia „Vând pian Bösendorfer”, de Karinthy Ferenc. Iubitorii artei sunt aşteptaţi miercuri, 29 februarie, la ora 18, la Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene „Bod Peter”.

„Piesa din Bibliotecă” este un program comun de teatru-lectură, lansat de Biblioteca judeţeană  Bod Péter şi Teatrul Andrei Mureşanu. Prin acest program, coordonat de actriţa şi regizoarea Mirela Bucur, cele două instituţii îşi propun să deschidă în ultima zi a fiecărei luni, cu excepţia lunilor din vacanţa de vară, un atelier de lectură, unde textul unui dramaturg va deveni spectacol.

Astfel în ultima zi a acestei luni, de la ora 18, se deschide din nou atelierul de lectură, adică pe 29 februarie – chiar în ziua când se împlinesc 20 de ani de la moartea romancierului şi dramaturgului Karinthy Ferenc ( 2 iunie 1921 – 29 februarie 1992). De aceea, Piesa din Bibliotecă a lunii februarie rămâne tot comedia „Vând pian Bösendorfer”,  în interpretarea actorilor Daniel Rizea şi Mirela Bucur, la pian Pál Petra Noémi. Spectatorii care pe 31 ianuarie au ratat întâlnirea cu această piesă şi au solicitat reluarea ei, au şansa pe 29 februarie să îi aducă cel mai înalt omagiu dramaturgului Karinthy Ferenc – acela de a aplauda actorii care dau viaţă personajelor sale.

Romancier, nuvelist, dramaturg, jurnalist, translator, sportiv (campion al Ungariei la polo pe apă, preşedinte al clubului Ferencvaros), Karinthy Ferenc s-a născut la Budapesta, la 2 iunie 1921 şi a decedat la 29 februarie 1992, în acelaşi oraş.

Este al doilea fiu al lui Karinthy Frigyes (fratele său mai mare, Karinthy Gabor – poet cunoscut).

Studiază filologia la Universitatea „Pázmány Péter”, unde îşi susţine teza de doctorat în lingvistică, în anul 1943, an în care debutează cu romanul „Noaptea lui Don Juan”. Lucrează ca secretar literar (în Ungaria – dramaturg) la Teatrul Naţional şi „Madács”din Budapesta şi la teatrele din Miskolc, Szeged şi Debrecen. Vorbeşte, traduce şi scrie în mai multe limbi. Printre autorii importanţi traduşi de el se numără Machiavelli şi Moliere.

Între 1968 şi 1969 susţine prelegeri, ca profesor invitat, la universităţi din Statele Unite. Este laureat al premiilor Baumgartner, Jozsef Attila şi Kossuth.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail