Formații corale covăsnene, dar și din Harghita, Vrancea, Constanța și Sibiu, au participat la festivalul coral „George Sbârcea” , oferind un spectacol de înaltă ținută. Ediția din acest an a fost dedicată Centenarului, astfel că repertoriul prezentat a cuprins și piese patriotice, alături de piese religioase și piese din repertoriul laic, românesc.
Evenimentul, aflat în cel de-al șaptelea an de organizare, conceput și derulat de către Fundația „Mihai Viteazul”, cuprins în programul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate cu sprijinul Instituției prefectului județului Covasna, a încheiat ieri și manifestările culturale derulate sub genericul „Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe -2018”.
Dedicat lui George Sbârcea, unul dintre cantautorii şi compozitorii de marcă ai României interbelice, cunoscut şi sub pseudonimul „Claude Romano” și cunoscut printre altele pentru piese precum „Ionel, Ionelule”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, festivalul a fost inițiat în anul 2012.
„Ne–am dorit, astfel, să revigorăm mișcarea corală din județ, să promovăm o solidaritate între corurile covăsnene și cele din țară și dacă este posibil, cu coruri din afara granițelor țării noastre.”- a spus prof. Ing. Maria Peligrad.
Manifestări culturale deosebite, oaspeți de seamă
Festivalul a fost deschis, ca și ediția precedentă, prin atelierele corale dedicate copiilor și desfășurate sub coordonarea profesorului Alexandru Popovici, a amintit prof. ing. Maria Peligrad.
Sâmbătă, 14 aprilie, festivalul a continuat, cu binecunoscuta și apreciata componentă științifică, aceasta având forma unui colocviu cu tema „George Sbârcea – meleagurile natale, muzica și scrierile sale”.
Colocviul a reunit personalități ale vieții culturale din zonă și nu numai, la Muzeul Spiritualității Românești (de la subsolul Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe). Evenimentul, moderat de dr. Ioan Lăcătușu, a inclus comunicări valoroase. Cei prezenți au ascultat, spre exemplu, prezentarea „Moștenirea muzicală și literară, elocventă și pilduitoare a magistrului George Sbârcea” – susținută de prof. dr. Nicolae Bucur, de la Universitatea „Sapientia” din Miercurea Ciuc; prezentarea „George Sbârcea și Festivalul de muzică ușoară <<Nufărul>> de la Sfântu Gheorghe – Reci” – susținută de dr. Ioan Lăcătușu, arhivist, reprezentant al Centrului European de Studii Covasna – Harghita, Sfântu Gheorghe, după care prof. ing. Maria Peligrad, președinta Fundației „Mihai Viteazul”, a realizat o incursiune în povestea Festivalului coral „George Sbârcea”.
Au fost prezentate apoi câteva apariții editoriale recente, după care a urmat „Întâlnirea cu muzica” – program artistic susținut de Ansamblul „Plaiuri tulgheșene” – din Tulgheș, județul Harghita– coordonat de rapsodul popular Lăcrămioara Pop; Corul „Camerata Vocalis” – „Prietenii Avrigului” – din Avrig, județul Sibiu, dirijor prof. Mihaela Lepindea; Corul „I.D. Chirescu” – de la Casa de cultură „I.D. Chirescu”, a Primăriei – Cernavodă, județul Constanța, dirijor Manuel Bălănică.
În aceeași zi, sâmbătă, 14 aprilie, a avut loc și spectacolul coral din cadrul festivalului, spectacol care în acest an a fost dedicat Centenarului.
„Spectacolul coral din cadrul ediției actuale, a luat forma unui concert aniversar <<100 + 2000>> . <<Iac-așa>>, este titlul unei melodii și iac-așa ne întâlnim și noi pentru a șaptea oară la festivalul coral organizat de Fundația Mihai Viteazul. Această ediție încheie <<Primăvara Culturală, la Sfântu Gheorghe, 2018>>, organizată sub egida Academiei Române, de către Centrul European de Studii Covasna – Harghita, Centrul Ecleziastic de documentare Mitropolit <<Nicolae Colan>> și Asociația <<Ștefadina>>, și desfășurată sub înaltul patronaj al Instituției Prefectului – județul Covasna. Suntem aici pentru a aduce prin muzică un prinos de cinstire înaintașilor noștri, eroilor știuți și neștiuți, care au luptat pentru dăinuirea poporului român în granițele sale firești, așa cum facem mereu, an de an, prin orice manifestare. Toate activitățile pe care le organizăm în acest an sunt dedicate Centenarului Marii Uniri. Știind că muzica înnobilează sufletele, fiind cel mai frumos și benefic liant spiritual, am dorit ca la această ediție a festivalului, să fie prezente, aici, într-un județ din centrul țării, coruri din județul Covasna, din județul Harghita și câte un cor din provinciile istorice ale României.”- a declarat prof. ing. Maria Peligrad, în deschiderea spectacolului coral.
Citând din prezentarea realizată de prof. Mircea Bodnari, prof. ing. Maria Peligrad, a spus:, printre altele: „<<Ne-am unit și prin cântec. Românii au cântat întotdeauna, așa cum au vorbit, în dulcea limbă strămoșească, deci e firesc să spunem și noi: ne-am unit și prin cântec. Este cunoscut faptul că românul din Ardeal s-a înțeles mereu foarte bine cu cel din Moldova sau cel din Muntenia sau din Dobrogea, deoarece limba română este de o uimitoare unitate pe tot teritoriul vechii Dacii. „Pe-al nostru steag, e scris Unire”- celebrele versuri ale lui Andrei Bârseanu, originar de lângă Brașov, puse pe muzică de bucovineanul Ciprian Porumbescu, în 1859 au fost atât de actuale la 1918, pe cât sunt și în prezent! (…)>>”.
A început, apoi, concertul aniversar „100+2000”. Sub atenta coordonare și pricepere a domnului profesor de specialitate, cu gradul didactic I, Alexandru Popovici, micii coriști preșcolari (de la G.P.P. << Rază de soare>> – educatoare Carmen Marin și Ionela Coliban) și școlarii clasei a IV – a de la Școala Gimnazială <<Ady Endre>> (învățătoarea Maria Bularca) au interpretat câteva melodii în cadrul unui miniconcert numit <<Concertul DO – Re – MI>>. Au urcat, apoi, pe scenă corurile invitate, din județ și nu numai. Este vorba despre Corul <<Plaiuri tulgheșene>>, Ansamblul artistic de amatori <<Plaiuri tulgheșene>> – Tulgheș, județul Harghita – coordonator fiind rapsodul popular Lăcrămioara Pop, Corul <<Plai Întorsurean>>, al Asociației <<Plai Întorsurean>> – Întorsura Buzăului, județul Covasna – coordonator fiind Cornel – Mihai Tonie, dirijor fiind prof. Tatiana Teacă; Corul <<Camerata Vocalis>>, al Asociației <<Prietenii Avrigului>> – din Avrig, județul Sibiu – coordonator fiind Maria Grancea, dirijor- prof. Mihaela Lepindea, Corul <<I.D. Chirescu>> – al Casei de Cultură <<I.D. Chirescu>>, ce ține de Primăria Cernavodă, județul Constanța, dirijor Manuel Bălănică; Corul <<Ecclesia>> – al Catedralei Ortodoxe <<Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nicolae>>,din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, dirijat de Claudiu Bugnar, artist liric și Corul de Cameră <<Pastorala>> – din Focșani, județul Vrancea – dirijat de prof. dr. Dumitru Săndulachi.
Prezentatori ai festivalului, au fost, deja cunoscuții elevi: Alexandra Stoica și Tudor Perșa, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din municipiu, la clasa înv. Maria Bularca. Îmbrăcați în frumoase costume populare, aceștia au invitat pe scenă, rând pe rând, corurile, grupurile corale invitate.
Acestea au oferit un recital de înaltă ținută, pe parcursul a aproximativ trei ore, un dar de suflet, pentru suflete, în Săptămâna Luminată.
În încheierea evenimentului, toate corurile au urcat pe scenă, pentru o poză de grup și pentru a cânta într-un glas, „Hora Unirii”, pentru că, toți, coriști sau spectatori, ne-am reunit, prin cântec, la Sfântu Gheorghe, la Festivalul coral „George Sbârcea”.
„Mulțumim corurilor prezente, pentru seara magică, mulțumim participanților la colocviu, publicului, spectatorilor, pentru căldura cu care au primit bucuria muzicii oferite de acești minunați artiști!” – a declarat, în încheierea spectacolului coral, prof. ing. Maria Peligrad.
Festivalul s-a încheiat ieri, 15 aprilie, când, de la ora 9.00, trei coruri au dat răspunsuri liturgice la slujbele religioase ortodoxe din Sfântu Gheorghe. La Catedrala Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu a dat răspunsurile liturgice Corul „Ecclesia”, la Biserica „Buna Vestire” – Corul „Ioan D Chirescu” – din Cernavodă, iar la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Corul de Cameră „Pastorala” din Focșani.
Atmosfera la cele trei biserici, dintre coriști și enoriași a fost înălțătore, s-a creat un frumos sentiment de solidaritate creștină.
Conducerea Fundației „Mihai Viteazul” a transmis public mulțumiri tuturor susținătorilor ediției actuale a festivalului:
„Mulțumim amabilelor noastre gazde, Teatrul <<Tamasi Aron>>, Liceului Tehnologic <<Constantin Brâncuși>>, Centrului Ecleziastic de Documentare Mitropolit <<Nicolae Colan>>, Muzeului Spiritualității Românești, Primăriei Sfântu Gheorghe – pentru cofinanțare și sponsorilor noștri. Mulțumim tuturor și dăruim tuturor o îmbrățișare caldă, precum și membrilor fundației, după mai multe manifestări derulate în cadrul ediției actuale, care ne-au adus, zic eu, Marea Unire a sufletelor!”- a încheiat președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad.
Fundația „Mihai Viteazul” a fost înființată în urmă cu peste un sfert de secol. Printre evenimentele pe care le-a organizat de-a lungul timpului se numără: Festivalul „Tinere Talente”, „Sfatul seniorilor”, Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români” și nu numai.
Ana Ciorici Costache